S* B**** E***** S******** S** P*** A************ B**** A**
PetentI************ D* S*** P***** C******** I* T********** R*****
PetentRespinge plângerea contravenţională. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 19.02.2013.
Hotarare 1618/2013 din 19.02.2013Se citează intimata, cu menţiunea de a depune la dosar întreg materialul probator care a stat la baza întocmirii procesului-verbal contestat. Încuviinţează proba cu expertiză, specialitatea autovehicule circulaţie rutieră, apreciind că este utilă, pertinentă şi concludentă, întrucât duce la soluţionarea în fond a pricinii. Stabileşte drept obiective ale expertizei: să se verifice pe baza procesului-verbal contestat şi a înscrisurilor depuse la dosar respectarea timpilor de odihnă de către conducătorul auto având în vedere fapta şi dispoziţiile legale reţinute de intimat, examinând şi susţinerile petentei, aflate la f.4 din dosar. Desemnează prin tragere la sorţi expert specialitatea autovehicule circulaţie rutieră pe Tabacu Ştefan Lucian, în lipsa acordului părţilor, de pe lista experţilor autorizaţi. Stabileşte onorariu provizoriu în cuantum de 300 lei în sarcina petentei şi îi va pune în vedere acesteia, prin reprezentant, să facă dovada achitării onorariului în termen de 5 zile, fiind citată cu această menţiune, sub sancţiunea suspendării prev. de disp.art.155 ind.1 C.pr.civ. Se emite adresă către BLET, urmând a se comunica că a fost desemnat expert în cauză Tabacu Ştefan Lucian, în specialitatea autovehicule circulaţie rutieră. Se emite adresă către expert, urmând a fi înştiinţat să efectueze şi să depună la dosarul cauzei raportul de expertiză cu cel puţin 5 zile înainte de termenul de judecată acordat, însoţit de dovezile de convocare a părţilor, după ce petenta va depune la dosar dovada de achitare a onorariului provizoriu. Amână judecata cauzei şi acordă termen la data de 19.02.2013, C6 civil, sala 2, ora 08,30. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 18 Decembrie 2012.
Incheiere de sedinta din 18.12.2012