N**** C***** I**** z** "*********
InculpatO***** S***** T*********
Parte civilăCondamnă pe inculpatul Neagu Cornel Ionuţ la pedeapsa de 5 (cinci) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tăiere ilegală de arbori din fondul forestier naţional, prevăzută de art. 108 al. 1 lit.a) din Legea nr. 46/2008, cu aplicarea art. 320 ind. 1 alin 7 C.p.p. Condamnă pe inculpatul Neagu Cornel Ionuţ la pedeapsa de 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de sustragere de material lemnos, prevăzută de art. 110 al. 1 lit. a) din Legea nr. 46/2008, cu aplicarea art. 320 ind. 1 alin 7 C.p.p În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C.p. contopeşte pedepsele aplicate prin prezenta sentinţă şi dispune ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv pedeapsa de 5 (cinci) luni închisoare. În temeiul disp. art. 71 alin. 1 şi alin. 2 Cod penal interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit.a) teza a II-a şi lit.b) Cod penal pe durata executării pedepsei principale. În temeiul disp. art. 81 alin. 1 şi alin. 2 Cod penal dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe o durată de 2 ani şi 5 luni, termen de încercare stabilit în condiţiile art. 82 Cod penal. În temeiul disp. art. 71 alin. 5 Cod penal dispune suspendarea executării pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor pe durata suspendării condiţionate a pedepsei principale. În temeiul disp. art. 359 Cod procedură penală atrage atenţia inculpatului asupra disp. art. 83 Cod penal şi art.84 Cod penal privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei în cazul săvârşirii altei infracţiuni pe durata termenului de încercare şi a neîndeplinirii obligaţiilor civile stabilite în sarcina sa. În baza art. 14 şi art. 346 C.p.p. coroborat cu art. 1357 Cod civil admite acţiunea civilă formulată de partea civilă Ocolul Silvic Topoloveni şi obligă pe inculpatul Neagu Cornel Ionuţ la plata sumei de 680,93 lei, cu titlu de despăgubiri civile. În baza art. 191 C.p.p. obligă pe inculpat să achite suma de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare din care 200 lei reprezintă onorariu avocat oficiu conform delegaţiei nr. 276/03.10.2012, sumă ce se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei Cu recurs în 10 zile de la pronunţare pentru reprezentantul Ministerului Public şi inculpat şi de la comunicare pentru partea civilă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 15.10.2012.
Amână pronunţarea asupra cauzei la data de 15.10.2012. Cu recurs, odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 08.10.2012.