B******* R****** - D****
Recurent InculpatP** I*****
IntimatÎn temeiul art.385 ind.15 pct.2 lit.d Cod procedură penală, admite recursul declarat de recurentul-inculpat BOGĂTEAN RICHARD DOREL, împotriva sentinţei penale nr.12 din 01.02.2012, pronunţată de Judecătoria Luduş, în dosarul penal nr.1.558/251/2011 şi în consecinţă. Casează parţial sentinţa penală recurată şi rejudecând în limitele de mai jos: În baza art.345 alin.2 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul BOGĂTEAN RICHARD DOREL, În temeiul art.305 alin.1 lit.c Cod penal, cu aplicarea art.3201 alin.7 Cod procedură penală, cu reţinerea art.74 alin.2 Cod penal, art.76 lit.e Cod penal, la pedeapsa de: - 3 (trei) luni închisoare, pentru comiterea infracţiunii de abandon de familie. Conform art.71 Cod penal, interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie, pe durata prevăzută de acest articol, exerciţiul drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a, b Cod penal, respectiv: • a dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, • a dreptului de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat. În baza art.305 alin.4 Cod penal, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare prev. de art.82 Cod penal şi anume acela de 2 ani şi 3 luni, termen care se compune din durata pedepsei aplicate, la care se adaugă un interval fix de timp de 2 ani. În temeiul art.359 Cod procedură penală atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art.305 alin.5 Cod penal, referitoare la cazul de revocare a beneficiului suspendării condiţionate a executării pedepsei, în ipoteza săvârşirii din nou a infracţiunii de abandon de familie, în cursul termenului de încercare. În baza art.71 alin.5 Cod penal, pe durata termenului de încercare suspendă executarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a, b C.pen., respectiv a dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, a dreptului de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat. Menţine dispoziţiile din hotărârea penală atacată referitoare la plata cheltuielilor judiciare şi la plata cheltuielilor de judecată. În baza art.192 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare, din recurs în sumă de 160 lei, rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din 07 februarie 2013.
Hotarare 29/2013 din 07.02.2013Amână pronunţarea asupra soluţiei la data de 07 februarie 2013.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 25.01.2013Având în vedere lipsa de apărare al inculpatului, amână cauza la 25 ianuarie 2013.
Amână judecarea cauzei la data de 12.12.2012.
Amână judecarea cauzei la data de 21 noiembrie 2012 pentru a da posibilitatea părţilor să stingă litigiul pe cale amiabilă.
Pentru stingerea litigiului pe cale amiabilă, amână cauza la 26 octombrie 2012.
Pentru stingerea litigiului pe cale amiabilă, acordă termen de judecată la data de 28.09.2012.
Pentru stingerea litigiului pe cale amiabilă, amână cauza la 15 iunie 2012.
Admite cererea de amânare formulată de către inculpatul recurent şi acordă termen de judecată la data de 25 aprilie 2012.