R***** I****
InculpatCondamnă pe inculpatul R***** I****, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având in sânge o imbibaţie alcoolică peste limita legală prev. de art. 87 al. 1 din OUG nr. 195/2002, republicată, cu aplicarea art. 3201 C. pr. pen., la 8 luni închisoare. Interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b C. pen., în condiţiile art. 71 C. pen. În temeiul art. 81 C. pen. si art. 71 al. 5 C. pen. coroborate cu art. 82 C. pen., dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei principale şi a pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare de 2 ani şi 8 luni. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen. privind condiţiile de revocare a suspendării condiţionate. În temeiul art. 191 al. 1 C. pr. pen., obligă inculpatul la 550 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 de lei reprezentând onorariul avocatului din oficiu, av. Spranceană Rozalia, va fi avansată din fondul Ministerului de Justiţie. Cu recurs în termen de 10 zile de la pronunţare.
Hotarare 123/2013 din 25.01.2013Amână pronunţarea pentru data de 25.01.2013.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 21.01.2013