Dosar 15715/109/2012 din 23.07.2012

drepturi băneşti


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 15715/109/2012
Data dosar:
23.07.2012
Instanta:
Tribunalul Argeș
Departament:
Secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale
Obiect:
drepturi băneşti
Categorie:
Litigii de munca
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 11.03.2013 la ora 08:30

    Complet: C3-LM-FOND
  • Soluţionare

    Admite în parte acţiunea precizată. Obligă pârâtul Colegiul Naţional Pedagogic „Carol I” Câmpulung să calculeze şi să plătească reclamantelor drepturile ce decurg din aplicarea prevederilor art.50 alin.1 şi 2 din Legea 128/1997 de la data îndeplinirii criteriilor de acordare, dar nu mai devreme de 19.07.2009 şi până la data de 31.12.2009, în funcţie de perioada efectiv lucrată, drepturi ce vor fi actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii efective. Obligă pârâtul Oraşul Câmpulung să vireze pârâtului de mai sus fondurile necesare achitării drepturilor acordate. Obligă pârâtul Colegiul Naţional Pedagogic „Carol I” Câmpulung să plătească Sindicatului cheltuieli de judecată în cuantum de 124 lei. Definitivă şi executorie de drept. Cu recurs în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11.03.2013.

    Hotarare 3816/2013 din 11.03.2013

Flux dosar


Actualizare GRPD