K*** A*****
PetentÎn temeiul art. 450 alin. 2 C. pr. pen. şi art. 59 alin. 1 C. pen. respinge ca prematur introdusă cererea de liberare condiţionată formulată de condamnatul KA de sub efectul pedepsei de 4 ani şi 8 luni închisoare aplicată de Tribunalul Constanţa prin sentinţa penală nr. 60/ 2010. În baza art. 450 alin. 2 C. pr. pen., fixează termen de reînnoire a cererii după împlinirea fracţiei prev. de art. 59 C. pen. În temeiul art. 192 alin. 2 C.pr.pen. – obligă condamnatul la plata sumei de 200,00 lei – cheltuieli judiciare către stat din care suma de 100 lei, reprezentând onorariu cuvenit apărătorului din oficiu, va fi suportată anticipat din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de recurs în termen de 3 zile de la pronunţare pentru Ministerul Public şi de la comunicare pentru condamnat. Pronunţată în şedinţă publică azi, 20.06.2012.