Dosar 15812/118/2010* din 05.01.2012

obligaţie de a face LAMURIRE DISPOZITIV irevocabila


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 15812/118/2010*
Data dosar:
05.01.2012
Instanta:
Tribunalul Constanța
Departament:
Secţia I civilă
Obiect:
obligaţie de a face LAMURIRE DISPOZITIV irevocabila
Categorie:
Litigii de munca
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 10.06.2014 la ora 13:00

    Complet: L.M.6
  • Admite cererea

    Admite cererea formulată de reclamanţi Lămureşte dispozitivul sentinţei civile nr.1711/30.03.2012 pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosarul nr. 15812/118/2010* în sensul întinderii sale astfel: Obligă pârâtul la stabilirea drepturilor salariale cuvenite reclamanţilor în conformitate cu prevederile Legii nr. 285/2010, cu luarea în considerare a salariului de bază aferent lunii octombrie 2010, aşa cum a rezultat acesta din aplicarea Legii nr. 221/2008 şi a Legii nr. 330/2009, precum şi la plata diferenţelor dintre drepturile salariale cuvenite şi cele efectiv încasate, pentru perioada 01.01.2011 – 13.05.2011, actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii efective, corespunzător perioadei efectiv lucrate în unitatea de învăţământ. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi 10.06.2014.

    Hotarare din 10.06.2014
  • Sedinta din data de 30.03.2012 la ora 13:00

    Complet: C.C.1
  • Amână cauza

    Admite în parte cererea formulata de reclamanţi - personal didactic şi didactic auxiliar în contradictoriu cu pârâtul Liceul Teoretic ,,George Călinescu” Constanţa. Obligă pârâtul la calcularea drepturilor salariale rezultate din aplicarea Legii nr. 330/2009 prin raportare la Legea 221/2008, şi plata către reclamanţi a diferenţelor dintre drepturile salariale efectiv încasate şi cele cuvenite pentru perioada 01.01.2010 – 31.12.2010, actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii, corespunzător perioadei efectiv lucrată în unitatea de învăţământ. Obligă pârâţii la stabilirea drepturilor salariale cuvenite reclamanţilor începând cu 01.01.2011 conform Legii 285/2010, cu luarea în considerare a salariului de bază aferent lunii octombrie 2010, rezultat din aplicarea Legii nr. 330/2009 prin raportare la Legea 221/2008 si plata diferenţelor dintre drepturile salariale efectiv încasate şi cele cuvenite, cu începere din data de 01.01.2011 până la data plăţii efective a salariilor cuvenite, actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii, corespunzător perioadei efectiv lucrată în unitatea de învăţământ. Obligă pârâtul să calculeze şi să achite reclamanţilor personal didactic şi didactic auxiliar, diferenţa dintre indemnizaţia de concediu cuvenită pentru anul şcolar 2009 – 2010, fără aplicarea diminuării de 25% prevăzută de art.1 alin.(1) din Legea 118/2010 şi indemnizaţia de concediu efectiv încasată, actualizată în raport de rata inflaţiei, începând cu data scadenţei până la data plăţii efective pentru zilele de concediu de odihnă, anterioare datei de 03.07.2010. Respinge cererea privind obligarea pârâtului să calculeze şi să achite reclamanţilor personal didactic şi didactic auxiliar, diferenţa dintre indemnizaţia de concediu cuvenită pentru anul şcolar 2009 – 2010, fără aplicarea diminuării de 25% prevăzută de art.1 alin.(1) din Legea 118/2010 şi indemnizaţia de concediu efectiv încasată, pentru zilele de concediu de odihnă, după intrarea în vigoare a Legii 118/2010, respectiv 03.07.2010. Obligă pârâtul să calculeze şi să achite fiecărui reclamant diferenţa dintre ajutorul anual prevăzut de Legea nr. 315/2006, aferent anului 2009 în cuantum de 100 euro şi suma încasată (130 lei), actualizată în raport de rata inflaţiei, începând cu data scadenţei până la data plăţii efective. Respinge restul pretenţiilor ca nefondate. Definitivă şi executorie de drept. Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare, Pronunţată în şedinţă publică, azi 30.03.2012.

    Hotarare 1711/2012 din 30.03.2012
  • Sedinta din data de 26.03.2012 la ora 13:00

    Complet: C.C.1
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la 30.03.2012.

  • Sedinta din data de 19.03.2012 la ora 13:00

    Complet: C.C.1
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la 26.03.2012

  • Sedinta din data de 12.03.2012 la ora 13:00

    Complet: L.M.6
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la 19.03.2012

  • Sedinta din data de 30.01.2012 la ora 13:00

    Complet: L.M.6
  • Amână cauza

Flux dosar


Actualizare GRPD