G**** M***** C*****
Inculpat InculpatC***** N******
Parte vătămată Parte vătămatăRespinge cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpat.Condamnă pe inculpatul :G.M.C.; În baza art.174 alin.1 C.pen., cu aplicarea 320/1 C.pr.pen., pentru săvârşirea infracţiunii de omor, la pedeapsa de :- 12 (doisprezece) ani închisoare şi 6 ani interzicerea drepturilor prev. de art.64 lit.a, b şi d C.pen. Face aplicarea art.71 alin.2 şi art.64 lit.a, b şi d C.pen. În temeiul art.350 C.pr.pen. menţine starea de arest a inculpatului, iar în baza art.88 C.pen. deduce din pedeapsa aplicată acestuia timpul detenţiei preventive începând cu data de 18 ianuarie 2012 şi până la zi.În baza art.7 din Legea nr.76/2008 dispune ca, la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, să fie prelevate probe biologice de la inculpat, în vederea introducerii profilului său genetic în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare.În temeiul art.348 C.pr.pen. dispune restituirea cuţitului corp delict cu mâner din plastic de culoare neagră, având lungimea totală de 25 cm (lungimea lamei de 14 cm), aflat în prezent la camera de corpuri delicte de la Tribunalul Cluj, către numitul V.M. Constată că partea vătămată C***** N****** nu a formulat pretenţii civile în cauză.Conform art.189 C.pr.pen. stabileşte în favoarea Baroului Cluj suma de 200 lei reprezentând onorariul avocaţial din oficiu (cuvenit av. Dan Grunea), care se avansează din F.M.J. Potrivit art.191 C.pr.pen. obligă inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în sumă de 3.200 lei.Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.Pronunţată în şedinţa publică din data de 20 martie 2012.
A.P. la data de 20.03.2012.
A.P. la data de 13.03.2012.
MENŢINE STAREA DE AREST A INCULPATULUI GABOR MARIUS-COSMIN, DEŢINUT ÎN PREZENT ÎN ARESTUL IU.P.J. CLUJ.