K***** G*** S**
Parte civilăP****** L*****
InculpatÎn baza art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. e),i) Cod penal cu aplicarea art. 320 indice 1 Cod procedură penală, condamnă inculpatul P****** L*****,la pedeapsa de : - 2 (doi) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat. Pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 71 Cod penal inculpatului îi este interzisă exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) Cod penal, cu excepţia dreptului de a alege. În baza art. 81, 82 Cod Penal suspendă condiţionat executarea pedepsei pe un termen de încercare de 4 ani. În baza art. 71 Cod penal suspendă executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiţionate a pedepsei închisorii. Atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 83 Cod Penal, referitoare la revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei în cazul săvârşirii de noi infracţiuni în termenul de încercare. În baza art. 161 alin. 3 Cod procedură penală coroborat cu art. 14 şi art. 346 Cod procedură penală admite acţiunea civilă exercitată de partea civilă SC K***** G*** S** şi în consecinţă obligă inculpatul la plata către partea civilă a sumei de 2.800 (douămiioptsute) lei, reprezentând daune materiale. În baza art.191 alin.1 Cod procedură penală obligă inculpatul la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare cu inculpatul şi de la comunicarea cu partea civilă. Pronunţată în şedinţa publică din 21 februarie 2013.
Hotarare 427/2013 din 21.02.2013T: 21.02.2013, acordat apărătorului inculpatului pentru pregătirea apărării.
Incheiere de sedinta din 07.02.2013T. 07.02.2013, pentru asigurarea asistenţei juridice obligatorii pentru inculpat.
Incheiere de sedinta din 24.01.2013T: 24.01.2013, pentru repetarea procedurii de citare cu inculpatul, cu mandat de aducere.
T: 20 decembrie 2012, pentru citarea inculpatului cu mandat de aducere.
T: 06 decembrie 2012, pentru îndeplinirea procedurii de citare cu partea civilă.