Dosar 1619/108/2007* din 10.04.2012

legea 10/2001


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 1619/108/2007*
Data dosar:
10.04.2012
Instanta:
Curtea de Apel Timișoara
Departament:
Secţia I Civilă
Obiect:
legea 10/2001
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Apel

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 21.03.2013 la ora 9:00

    Complet: C4
  • Pronunţa o noua hotărâre

    Admite apelurile declarate de reclamanta C***** D* C****** I******** Ş* A********** A*** şi pârâta AGENŢIA JUDEŢEANĂ PENTRU PLĂŢI ŞI INSPECŢIE SOCIALĂ ARAD, împotriva sentinţei civile nr. 42/28.01.2009 pronunţată de Tribunalul Arad în dosarul nr. 1619/108/2007. Schimbă sentinţa apelată, în sensul că admite în parte atât acţiunea principală a reclamantei, cât şi cererea reconvenţională a pârâtei. Modifică Decizia nr. 1526/2007, în sensul că restrânge dreptul de folosinţă al pârâtei asupra părţii din imobil, astfel cum a fost stabilit prin răspunsul la obiecţiuni la obiectivul nr. 2 al expertizei tehnice realizate de expert J***** V*****, respectiv la 179,40 mp construcţie şi 77,056 mp teren. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 101.269 lei cu titlu de chirie pentru spaţiu, pentru perioada 09.03.2007-31.10.2012. Menţine dispoziţiile art. 7 din Decizia nr. 1526/2007, în sensul că afectaţiunea imobilului se impune a fi păstrată pentru o perioadă de 3 ani, respectiv intervalul 09.03.2007-09.03.2010. Respinge în rest cererea reconvenţională a pârâtei, respectiv pretenţiile privind contravaloarea investiţiilor şi îmbunătăţirilor. Menţine dispoziţiile sentinţei apelate privind acţiunea principală a reclamantei numai în privinţa anulării art. 5 din Decizia nr. 1526/2007. Obligă pârâta-apelantă să plătească reclamantei-apelante suma de 10.710 lei onorariu avocat şi 8200 lei onorarii experţi, cu titlu de cheltuieli de judecată, în toate instanţele. DEFINITIVĂ. Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 21 martie 2013. D.ICCJ NR. 1619/108/2007*.D.C. NR. 4973/4.11.2013.RESWPINGE RECURSUL

    Hotarare 40/2013 din 21.03.2013
  • Sedinta din data de 14.03.2013 la ora 9:00

    Complet: C4
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea la 21.03.2013

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 14.03.2013
  • Sedinta din data de 14.02.2013 la ora 9:00

    Complet: C4
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei la 14.03.2013 în vederea comunicării răspunsului formulat de expert la obiecţiunile formulate

    Incheiere de sedinta din 14.02.2013
  • Sedinta din data de 17.01.2013 la ora 9:00

    Complet: C4
  • Amână cauza

    Comunicarea către d-nul expert J***** V***** a unui exemplar al obiec?iunilor la raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză, cu men?iunea ca în baza disp. art. 209 Cod procedură civilă să efectueze în cauză răspunsul solicitat ?i să-l depună în atâtea exemplare câte păr?i în proces sunt, unul în plus pentru instan?a de judecată, cu minim 5 zile înaintea termenului de judecată stabilit. Amână judecarea apelurilor ?i stabileşte termen de judecată la data de 14 Februarie 2013, Completul 4, Sala 282, ora 9.00, pentru când păr?ile au termen în cuno?tin?ă. Pronunţată în şedinţa publică din 17 Ianuarie 2013.

  • Sedinta din data de 29.11.2012 la ora 9:00

    Complet: C4
  • Amână cauza

    Pentru a se lua cunoştinţă de raportul de expertiză

  • Sedinta din data de 01.11.2012 la ora 9:00

    Complet: C4
  • Amână cauza

    În deliberare, constată întemeiată cererea de amânare formulată în cauză de către reprezentantul reclamantei apelante şi o încuviinţează; Faţă de această împrejurare, constată necesară citarea domnului expert J***** V***** cu menţiunea de a se prezenta în instanţă şi de a depune la dosar raportul de expertiză contabilă ordonat, precum şi pentru a preîntâmpina prelungirea nejustificată a soluţionării cauzei, sub sancţiunea amendării acestuia în cazul neconformării dispoziţiilor instanţei; Se stabileşte în sarcina reprezentanţilor reclamantei apelante obligaţia de a lua legătura cu domnul expert J***** V***** şi de a-i pune la dispoziţie înscrisurile solicitate de acesta pentru a putea calcula sumele de bani în vederea întocmirii şi depunerii la dosar a raportului de expertiză dispus în cauză;

  • Sedinta din data de 11.10.2012 la ora 9:00

    Complet: C4
  • Amână cauza

    Admite cererea de amânare formulată de domnul expert contabil Jiglau Vasile şi amână judecarea cauzei la data de 1 noiembrie 2012, CIV, sala 282, pentru când reclamanta apelantă C***** D* C****** I******** Ş* A********** A*** şi domnul expert, au termen în cunoştinţă. În baza dispoziţiile. art. 88 alin. 1 pct. 51, astfel cum a fost modificat prin art. 6 din Legea nr. 202/2010, pârâta apelantă pârâta Direcţia de Muncă şi Protecţie Socială Arad se prezumă că are termen în cunoştinţă. Pune în vedere domnului expert contabil Jiglau Vasile să depună raportul de expertiză cu cel puţin 5 zile înaintea termenului de judecată. Pronunţată în şedinţa publică din 11 octombrie 2012.

  • Sedinta din data de 13.09.2012 la ora 9:00

    Complet: C4
  • Amână cauza

    pentru cand se va intocmi adresa catre expert în vederea depunerii raportului de expertiză

  • Sedinta din data de 21.06.2012 la ora 9:00

    Complet: C4
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei la data de 13 septembrie 2012, C.IV, sala 282, dată pentru când părţile au termen în cunoştinţă şi pentru când se va cita expertul J***** V***** - din Arad, Calea Aurel Vlaicu, nr. 133, bl. X 42, sc. B, ap. 33, cu un exemplar de pe încheierea de şedinţă de la acest termen, care cuprinde obiectivele dispuse prin decizia de casare şi cu un exemplar de pe obiectivele depuse la dosar de către reclamanta apelantă, cu menţiunea de a efectua şi de a depune la dosar raportul de expertiză tehnică judiciară cu cel puţin 5 zile înaintea următorului termen de judecată. Pronunţată în şedinţa publică din 21 iunie 2012.

  • Sedinta din data de 24.05.2012 la ora 9:00

    Complet: C4
  • Amână cauza

    În raport de decizia de casare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie urmează a se efectua un raport de expertiză tehnică judiciară, având ca obiective: -perioada pentru care trebuie menţinută afectaţiunea imobilului în litigiu, respectiv 9.03.2007 – 9.03.2010 în conformitate cu prevederile art.16 alin.2 din Legea nr.10/2001, în scopul corectei soluţionări a capetelor de cerere referitoare la chiria datorată pentru cei 3 ani de menţinere a afectaţiunii imobilului, cât şi ulterior acestora, până la momentul punerii în posesie; -să se stabilească care sunt suprafeţele ocupate efectiv de pârâtă sau de către persoane care au subînchiriat de la aceasta, dacă există o astfel de subînchiriere de-a lungul perioadei de referinţă: 9.03.2007 – până la punerea efectivă în posesie a reclamantei, în raport de care va fi calculat cuantumul chiriei. Pune în vedere reprezentantului reclamantei apelante ca în termen de 5 zile să depună la dosar obiective la raportul de expertiză ce urmează a se efectua în cauză; Constată necesară citarea expertului M********** J***** cu un exemplar de pe încheierea de şedinţă de la acest termen, care cuprinde obiectivele dispuse prin decizia de casare şi cu un exemplar de pe obiectivele depuse la dosar, cu menţiunea de a efectua şi de a depune la dosar raportul de expertiză tehnică judiciară cu cel puţin 5 zile înaintea următorului termen de judecată

  • Sedinta din data de 23.05.2012 la ora 09:00

    Complet: CC Civil
  • Amână cauza

    In baza art.24 coroborat cu art.27 pct.7 C.pr.civ. admite cererea de abţinere formulată de doamna judecător Marinela Giurgincă. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţa publică din 23 mai 2012.

Flux dosar


Actualizare GRPD