Dosar 16223/55/2012 din 30.10.2012

infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 16223/55/2012
Data dosar:
30.10.2012
Instanta:
Judecătoria Arad
Departament:
Sectia penala
Obiect:
infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 05.12.2012 la ora 08:30

    Complet: P04-2011
  • Condamnare

    În baza art. 6 din legea nr. 241/2005, cu referire la prevederile art. 63 alineat 3 teza a II a Cod Penal, şi în condiţiile prevăzute de art. 3201 alineat 7 Cod Procedură Penală, cu aplicarea art. 41 alineat 2 Cod Penal, condamnă la 1000 lei amendă penală pe inculpatul M**** C******, pentru săvârşirea infracţiunii de reţinere şi nevărsare, cu intenţie, în cel mult 30 de zile de la scadenţă, a sumelor reprezentând impozite sau contribuţii cu reţinere la sursă. Atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 631 Cod Penal. În baza art. 81, 82 Cod Penal suspendă condiţionat executarea pedepsei aplicate inculpatului pe un termen de încercare de 1 an. Atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 83,84 Cod Penal. Admite acţiunea civilă formulată de către partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală cu sediul în Bucureşti, strada Apolodor, nr. 17, şi în consecinţă obligă pe inculpat în solidar cu partea responsabil civilmente SC BIT CABLE SRL, prin administrator judiciar Cabinet Individual de Insolvenţă Vancu Oana Elena, la plata către partea civilă sumei de 27.744 lei cu titlu de despăgubiri civile ( 23.762 lei reprezentând debit şi 3982 reprezentând dobânzi şi penalităţi la data de 04.10.2011), la care se vor adaugă majorări, dobânzi şi penalităţi conform OG 92/2003 începând de la data de 04.10.2011 şi până la momentul achitării efective. În temeiul art. 11 din Legea 241/ 2005 rap. la art. 163 alin. 1, 2, 3 şi 5 C. pr. pen. dispune instituirea sechestrului asigurător asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile ale inculpatului M**** C****** până la concurenţa sumei de 27.744 lei, la care se vor adaugă majorări, dobânzi şi penalităţi conform OG 92/2003 începând de la data de 04.10.2011 şi până la momentul achitării efective, măsura urmând a fi pusă în executare în condiţiile art. 164 alineat 3 Cod Procedură Penală de către organele proprii de executare ale părţii civile. În temeiul art. 11 din Legea 241/ 2005 rap. la art. 163 alin. 1, 2 şi 5 C. pr. pen. dispune instituirea sechestrului asigurător asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile ale părţii responsabile civilmente SC BIT CABLE SRL până la concurenţa sumei de 27.744 lei, la care se vor adaugă majorări, dobânzi şi penalităţi conform OG 92/2003 începând de la data de 04.10.2011 şi până la momentul achitării efective, măsura urmând a fi pusă în executare în condiţiile art. 164 alineat 3 Cod Procedură Penală de către organele proprii de executare ale părţii civile. În temeiul art. 13 din Legea 241/2005, la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri se va comunica o copie a dispozitivului hotărârii la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului. În baza art. 2 şi art. 6 din OG 75/2001, la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, un exemplar al acesteia se va comunica Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Arad în vederea înscrierii în cazierul fiscal. În baza art. 191 Cod Procedură Penală obligă inculpatul în solidar cu partea responsabil civilmente SC BIT CABLE SRL, prin administrator judiciar Cabinet Individual de Insolvenţă Vancu Oana Elena la plata sumei de 250 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare avansate de stat Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare pentru inculpat şi de la comunicare pentru celelalte părţi. Pronunţată în şedinţa publică din data de 05 decembrie 2012.

  • Sedinta din data de 14.11.2012 la ora 08:30

    Complet: P04-2011
  • Amână cauza

    T. 05.12.2012-cerere amânare formulată de inculpat pt angajare aparator.

Flux dosar


Actualizare GRPD