S********* G***** E********
Apelant ReclamantB**** I******
Intimat PârâtRespinge apelul declarat de apelanta-reclamantă S********* G***** E********, împotriva Sentinţei civile nr. 11266 din 08 noiembrie 2011, pronunţată de Judecătoria Arad, în contradictoriu cu intimata-pârâtă B**** I******. Fără cheltuieli de judecată.
Admite cererea de reexaminare formulată de apelanta S********* G***** E******** privind modul de stabilire a taxei judiciare de timbru datorată pentru judecarea apelului promovat împotriva Sentinţei civile nr.11266/08.11.2011, pronunţată de Judecătoria Arad în dosar nr.1629/55/2011. Dispune eşalonarea plăţii taxei judiciare de timbru în cuantum de 1.877,5 lei în două rate, prima rată, în cuantum de 1.077,5 lei, urmând a fi achitată până la termenul de judecată din 20 martie 2012, iar cea de-a doua, în sumă de 800 lei, până la data de 30 aprilie 2012.
Termen 20.03.2012 pentru soluţionarea cererii de reexaminare.
Admite în parte cererea de ajutor public judiciar în sensul scutirii în proporţie de 50% de la plata taxei judiciare de timbru datorate în apel.
T 06.03.2012 in vederea solutionarii cererii de ajutor public judiciar