B**** I*****
Recurent InculpatT**** T*****
InculpatP******* V*****
Parte civilăM**** A**** M******
Parte civilăRespinge cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpaţi din infracţiunea de furt calificat în forma prevăzută de art. 208 al. 1, 209 al. 1 lit. a, e, g, i Cp în infracţiunea de furt calificat în forma prevăzută de art. 208 al. 1, 209 al. 1 lit. a, g, i Cp. 1. În baza art. 208 alin 1, art. 209 alin 1 lit. a, e, g, i Cp cu aplic. art. 3201 al. 7 Cpp şi art. 37 lit. a Cp condamnă inculpatul T**** T***** la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat. În baza art. 83 Cp revocă suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 1 an şi 6 luni închisoare aplicată prin sp. nr. 29/2009 a Jud. Sf. Gheorghe, def. la data de 02.03.2009 prin neapelare, pedeapsă care se execută alăturat cele stabilite prin prezenta, rezultând o pedeapsă de 3 ani şi 6 luni închisoare. Constată că infracţiunea dedusă judecăţii în prezenta cauză este concurentă cu infracţiunile pentru care inculpatul a fost condamnat prin sp. nr. 442/2012 a Jud. Braşov, def. la data de 02.04.2012 prin nerecurare şi sp. nr. 339/2011 a Jud. Zărneşti, def. la data de 27.12.2011 prin nerecurare. În baza art. 449 Cpp descontopeşte pedeapsa rezultantă de 7 ani şi 6 luni închisoare stabilită prin sp. nr. 442/2012 a Jud. Braşov şi repune în individualitatea lor pedepsele componente, respectiv 4 ani închisoare, 4 ani şi 2 luni închisoare şi 7 ani închisoare (pedeapsă aplicată iniţial prin sp. nr. 1329/2011 a Jud. Braşov), înlăturând temporar sporul de 6 luni închisoare stabilit prin această sentinţă. În baza art. 449 Cpp descontopeşte pedeapsa rezultantă de 3 ani şi 6 luni închisoare stabilită prin sp. nr. 339/2011 a Jud. Zărneşti şi repune în individualitatea lor pedepsele componente, respectiv 3 ani şi 6 luni închisoare, 3 ani şi 6 luni închisoare şi 2 ani închisoare. În baza art. 36 al. 1 Cp contopeşte pedeapsa de 2 ani închisoare stabilită prin prezenta cu pedepsele de mai sus astfel cum au fost repuse în individualitate, respectiv 4 ani închisoare, 4 ani şi 2 luni închisoare, 7 ani închisoare, 3 ani şi 6 luni închisoare, 3 ani şi 6 luni închisoare şi 2 ani închisoare, aplică pedeapsa cea mai grea, respectiv 7 ani închisoare la care adaugă un spor de 9 luni închisoare (sporul de 6 luni închisoare stabilit prin sp. nr. 442/2012 a Jud. Braşov şi încă 3 luni), în final inculpatul executând 7 ani şi 9 luni închisoare. În baza art. 71 Cp interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a (teza a II a), b Cp pe durata executării pedepsei principale a închisorii. În baza art. 36 al. 3 Cp deduce din pedeapsa aplicată perioada executată, respectiv reţinerea de 24 de ore din data de 19.03.2010 şi perioada 29.03.2011 la zi. Anulează mandatele de executare emise în baza sentinţelor penale nr. 442/2012 a Jud. Braşov şi 339/2011 a Jud. Zărneşti şi dispune emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei conform prezentei. 2. În baza art. 208 alin 1, art. 209 alin 1 lit. a, e, g, i Cp cu aplic. art. 3201 al. 7 Cpp şi art. 37 lit. a Cp condamnă inculpatul BOROŞ ILIUŢĂ la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat. În baza art. 86 ind. 4 rap. la art. 83 Cp revocă suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată prin sp. nr. 1600/2009 a Jud. Braşov, def. prin dp. nr. 215/R/26.03.2010 a Jud. Braşov, pedeapsă care se execută alăturat celei stabilite prin prezenta, rezultând 5 ani închisoare. Constată că fapta dedusă judecăţii în prezenta cauză este concurentă cu infracţiunile pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului prin sp. nr. 176/2011 a Jud. Sf. Gheorghe, def. prin dp. nr. 1035/R/05.12.2011 a Curţii de Apel Braşov. În baza art. 449 Cpp descontopeşte pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 4 luni închisoare stabilită prin sp. nr. 176/2011 a Jud. Sf. Gheorghe şi repune în individualitatea lor pedepsele componente, respectiv 2 pedepse de câte 2 ani şi 4 luni închisoare. Înlătură aplicarea art. 83 Cp vizând revocarea suspendării condiţionate a pedepsei de 2 ani închisoare stabilită prin sp. nr. 38/2009 a Jud. Sf. Gheorghe, def. prin neapelare la data de 09.03.2009 în raport de cele două pedepse de 4 luni închisoare aplicate prin sp. nr. 176/2011 a Jud. Sf. Gheorghe, pe care le repune în individualitate. În baza art. 86 ind. 4 Cp revocă, în raport de fiecare dintre pedepsele de 4 luni închisoare aplicate prin sp. nr. 176/2011 a Jud. Sf. Gheorghe, suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată prin sp. nr. 1600/2009 a Jud. Braşov, pedeapsă care se execută alăturat celor două pedepse de câte 4 luni închisoare amintite, rezultând 2 pedepse de câte 3 ani şi 4 luni închisoare. În baza art. 36 al. 1 Cp rap. la art. 33 lit. a, 34 lit. b Cp contopeşte pedeapsa de 5 ani închisoare stabilită prin prezenta cu cele două pedepse de câte 3 ani şi 4 luni închisoare de mai sus şi aplică pedeapsa cea mai grea, respectiv 5 ani închisoare. În baza art. 71 Cp interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a (teza a II a), b Cp pe durata executării pedepsei principale a închisorii. În baza art. 36 al. 3 Cp deduce din pedeapsa aplicată perioada executată, respectiv de la 16.12.2011 la zi. Anulează mandatul de executare emis în baza sentinţei penale nr. 176/2011 a Jud. Sf. Gheorghe şi dispune emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei conform prezentei. Ia act că părţile vătămate P******* V***** şi M**** A**** M****** nu s-au constituit părţi civile în cauză. În baza art. 118 al. 1 lit. e confiscă de la inculpaţi sumele de bani obţinute prin săvârşirea infracţiunii, respectiv câte 100 lei de la fiecare inculpat. În baza art. 35 al. 4 Cp cumulează această măsură de siguranţă în privinţa inculpatului Boroş Iliuţă cu măsura de siguranţă a confiscării a trei topoare, astfel cum s-a dispus prin sp. nr. 176/2011 a Jud. Sf. Gheorghe. În baza art. 191 alin. 1, 2 Cpp obligă inculpaţii la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cuantum de câte 700 lei fiecare, din care suma totală de 600 lei reprezentând onorarii apărători oficiu se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului Braşov. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 27.09.2012.
Amână pronunţarea pentru data de 27 septembrie 2012.