M******* N******
InculpatSentinţa penală nr.11/2013. În baza art.87 alin 1 din OGU 195/2002 republicată cu aplicarea art.3201 alin 7 Cpp condamnă pe inculpatul M******* N******, la o pedeapsă de 1 an (unu) şi 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur in sânge.În baza art. 83 Cp dispune revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii de 5 luni aplicată prin sp.56/15.04.2011 a Judecătoriei Sighişoara, definitivă la data de 26.04.2011 prin nerecurare, care urmează a fi executată alături de prezenta, respectiv 1 ( un ) an şi 9 luni.În baza art.71 Cp interzice drepturile prevăzute de art 64 alin 1 lit a teza II-a şi lit b Cp În baza art.191 Cpp obligă inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cuantum de 380 lei din care 200 lei onorariu avocat din oficiu în faza de judecată se suportă din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare
Hotarare 11/2013 din 05.03.2013Faţă de cererea de amânare formulată de apărătorul inculpatului pentru a se depune înscrisuri în circumstanţiere
Incheiere de sedinta din 19.02.2013Faţă de lipsa inculpatului şi pentru ca acesta să se citeze cu mandat de aducere
Incheiere de sedinta din 22.01.2013