P******** A***** Ş*****
InculpatCondamnă pe inculpatul P.A.Ş., cetăţean român, studii medii, stagiul militar nesatisfăcut, necăsătorit, domiciliat în --, fără antecedente penale, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere prevăzută de art. 86 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, cu aplicarea art. 74 lit. a, art. 76 lit. e Cod penal şi art. 320 ind 1 Cod procedură penală, la pedeapsa de 5 luni închisoare. În baza art. 81, 82 Cod penal, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 2 ani şi 5 luni şi atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 Cod penal. În temeiul art. 71 alin. 1 Cod penal, interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza II Cod penal şi în baza art. 71 alin. 5 Cod penal, pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii, se suspendă şi executarea pedepselor accesorii. În temeiul art. 191 Cod procedură penală, obligă inculpatul la cheltuieli judiciare în favoarea statului în sumă de 400 lei. Cu recurs la Curtea de Apel Cluj în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 28.03.2012.
La data de 28.03.2012.