P**** I***
InculpatP**** I***
InculpatÎn baza art. 87 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, cu aplic. art. 320/1 alin. 7 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul P.I.pentru comiterea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are în sânge o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, la o pedeapsă de 1 an şi 2 luni închisoare. În baza art. 71 alin. 2 Cod penal interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a) teza II şi lit. b) Cod penal, pe durata executării pedepsei, ca pedeapsă accesorie. În baza art.81 Cod penal, art.71 alin. 5 Cod penal, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei principale şi a pedepsei accesorii pe durata unui termen de încercare de 3 ani şi 2 luni, stabilit conform art.82 Cod penal. În baza art. 359 Cod procedură penală, atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 83 Cod penal, privind revocarea suspendării. Cu drept de recurs la curtea de apel în 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţa publică din 02.03.2012.
Hotarare 340/2012 din 02.03.2012