D********* M****
InculpatJudecătoria Constanţa Secţia penală Dosar nr. 16594/212/2012 Hot. 01 octombrie 2012 În baza art. 86 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 republicată cu aplicarea art. 320 ind. 1 alin. 7 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul DUMITRAŞCU MIHAI, la o pedeapsă de 10 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere. În baza art. 71 alin. 1 şi 2 Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod penal, din momentul în care hotărârea de condamnare a rămas definitivă şi până la terminarea executării pedepsei, până la graţierea totală sau a restului de pedeapsă ori până la împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei. În baza art. 81 alin. 1 Cod penal şi art. 82 alin. 1 Cod penal, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei închisorii de 10 luni, pe un termen de încercare de 2 ani şi 10 luni, compus din cuantumul pedepsei închisorii aplicate şi o perioadă de 2 ani. În baza art. 71 alin. 5 Cod penal, suspendă executarea pedepselor accesorii a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod penal, pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii. În temeiul art. 359 alin. 1 Cod procedură penală, atrage atenţia condamnatului asupra dispoziţiilor a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii prevăzute de art. 83 Cod penal. În temeiul art. 359 alin. 2 Cod procedură penală, dispune emiterea unei comunicări scrise către condamnat, prin care i se atrage atenţia asupra dispoziţiilor a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii. În temeiul art. 191 alin. 1 Cod procedură penală, obligă inculpatul la plata către stat a sumei de 500 de lei, cu titlul de cheltuieli judiciare avansate de stat. În baza art. 189 alin. 1 Cod procedură penală, dispune plata din fondurile Ministerului Justiţiei a sumei de 200 de lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu av. Bănuţă Georgiana, conform delegaţiei pentru asistenţa judiciară obligatorie seria AV nr. 4710/22.08.2012, către Baroul Constanţa Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţa publică din data de 01 octombrie 2012.