Dosar 16675/193/2012 din 19.10.2012

infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 16675/193/2012
Data dosar:
19.10.2012
Instanta:
Judecătoria Botoșani
Departament:
Secţia Penală
Obiect:
infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 21.11.2012 la ora 08:30

    Complet: PN5
  • Condamnare

    Condamnă inculpatul RUSU VASILE - CIPRIAN pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80g/l alcool pur în sânge, infracţiune prevăzută de art. 87 alin.1 din O.U.G. 195/2002 cu aplicarea art.320 ind.1 alin.7 din Codul de procedură penală la pedeapsa de 8 (opt) luni închisoare. În baza art. 81 din Codul penal suspendă condiţionat executarea pedepsei aplicate pe o durată de 2 ani şi 8 luni ce constituie termen de încercare conform art. 82 din Codul penal. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art.83 din Codul penal referitoare la consecinţele nerespectării termenului de încercare prin comiterea unei noi infracţiuni. În temeiul art.71 alin.1,2 din Codul penal aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 lit.a teza a doua, lit.b din Codul penal iar în baza alin.5 al aceluiaşi articol suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării executării pedepsei închisorii. În temeiul art.191 alin.1 din Codul de procedură penală obligă inculpatul să achite statului cheltuieli judiciare în cuantum de 250 lei. Contravaloarea buletinului de analiză toxicologică-alcoolemie nr.53,54 din 9 ianuarie 2012 în sumă de 160 lei se va vira în contul 50414557951 Trezoreria Botoşani pentru Spitalul Judeţean Botoşani din fondurile Ministerului Justiţiei . Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţa publică din 21 noiembrie 2012.

    Hotarare 2247/2012 din 21.11.2012

Flux dosar


Actualizare GRPD