Dosar 16687/280/2012 din 22.08.2012

fond funciar OBLIGATIA DE A FACE


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 16687/280/2012
Data dosar:
22.08.2012
Instanta:
Judecătoria Pitești
Departament:
Secţia Civilă
Obiect:
fond funciar OBLIGATIA DE A FACE
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 14.04.2014 la ora 10:00

    Complet: C1-5
  • Constată perimată cererea

    Constată perimată acţiunea. Cu drept de recurs in termen de 5 zile de la pronunţare la Trib Argeş. Pronunţată în sedinţă publică, azi 14 04 2014

    Hotarare 3635/2014 din 14.04.2014
  • Sedinta din data de 14.01.2013 la ora 10:00

    Complet: C1-5
  • Amână cauza

    Suspendă judecata cauzei, în temeiul dispoziţiilor art. 155 ind.1 Cod procedură civilă, până când reclamantul va preciza acţiunea în condiţiile prevăzute de art. 112 Cod procedură civilă, coroborat cu prevederile Legii nr. 247/2005, respectiv va indica cadrul procesual pasiv, obiectul cert al acţiunii, motivele de fapt şi de drept, şi va depune acte pentru a face dovada calităţii procesuale active, va preciza domiciliul pârâtului persoană fizică, chemat în judecată. Cu drept de recurs pe toată durata suspendării judecării cauzei, la Tribunalul Argeş. Pronunţată în şedinţa publică de la 14 Ianuarie 2013.

    Incheiere suspendare din 14.01.2013

Flux dosar


Actualizare GRPD