B***** O******
ReclamantM*** N******
PârâtRespinge cererea de îndreptare eroare materială formulată de pârât privind încheierea din data de 25 noiembrie 2013 pronunţată în dosar nr. 1676/292/2012. Definitivă. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 27 ianuarie 2014.
Incheiere indreptare eroare materiala din 27.01.2014SC 3154/2013 Admite în parte cererea principală având ca obiect partaj judiciar formulată de reclamanta pârâtă B.O. în contradictoriu cu pârâtul reclamant M.N.. Admite în parte cererea reconvenţională. Constată că părţile au dobândit în timpul căsătoriei, în cote-părţi egale de 1/2 fiecare, imobilul apartament compus din 4 camere şi dependinţe, în suprafaţă utilă de 58,99 mp, împreună cu dreptul de coproprietate asupra părţilor din imobil care prin natura şi destinaţia lor sunt în folosinţă comună şi dreptul de proprietate asupra terenului in suprafaţă de 12 mp reprezentând o cotă de indiviză de 7% din terenul pe care este amplasat blocul, conform contractului de vânzare –cumpărare autentificat;precum şi următoarele bunuri mobile : mobilă de bucătărie compusă din 8 corpuri; colţar de bucătărie cu 2 scaune; un aragaz zanussi şi 2 butelii; o hotă; o combină frigorifică: masină de spălat; un cuier pe hol, un cuptor cu microunde; 40 farfurii; un bufet de bucătărie, un cuptor electric turcesc; 2 reşouri; 3 mese înalte; 4 oale; 10 scaune cu spătar; o vitrină; un colţar în sufragerie; o masă pe rotile; un televizor color; un pat de o persoană; un pat dublu; un calorifer electric, un şifonier cu 2 uşi; un şifonier cu 2 uşi şi o anexă deasupra; 2 noptiere; o ladă pat; 2 plăpumi; o pilotă; 6 pături; 2 covoare; 2 mochete; set persan; 20 mileuri; un coş de rufe; un aparat masaj; un aparat de aer condiţionat - bunuri aflate în posesia pârâtului reclamant şi următoarele bunuri mobile aflate în posesia reclamantei pârâte: un calculator; un televizor color, un boiler electric; un fier de călcat; un uscător de păr. Constată că autoturismul marca Skoda Octavia, de culoare gri, cu nr. de înmatriculare TR-32-AND, nr. de omologare AASK111C11UC6E4, an fabricaţie 2007, dobândit de părţi in timpul căsătoriei , în cote-părţi egale de 1/2 fiecare, a fost vândut de pârât prin contractul de vânzare-cumpărare din 03.04.2012 , a cărui valoare stabilită prin expertiză tehnică auto este adusă la masa partajabilă. Constată că este bun propriu al pârâtului reclamant - garajul. Constată că părţile au efectuat cu contribuţii egale următoarele îmbunătăţiri la apartament : au placat exteriorul apartamentului cu polistiren de 5 cm;au acoperit apartamentul cu plăci de azbociment pe structură din lemn tip şarpantă; au pus tâmplărie PVC cu geamuri termopan câte unul în cele trei dormitoare, unul în baie, unul în bucătărie, la balcon, unul în sufragerie, schimbat uşa dintre sufragerie şi balcon cu usă din PVC şi geam termopan ; schimbat uşa veche de la intrare cu una metalică; montat centrală termică, schimbat caloriferele în cele 3 dormitoare, în baie, sufragerie şi bucătărie. Constată că părţile au contractat în solidar şi indivizibil un credit pentru cumpărarea autoturismului Skoda, fiind achitate ratele la zi, până în luna februarie 2012 de părţi împreună, şi în perioada martie 2012 – data curentă, numai de pârât, reclamanta obligându-se să achite 1 din această sumă. Constată că pârâtul reclamant a achitat impozite şi taxe restante la Primărie în sumă de 592 lei. Constată că părţile au avut un debit restant la data de 01.03.2012 la Asociaţia de proprietari în sumă de 774 lei, din care pârâtul a achitat suma de 230,5 lei. Confirmă raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit de către dl expert Drăceanu Traian, completat la data de 23.10.2013 . Confirmă raportul de expertiză contabilă întocmit de către dl. expert Soare Marian. Confirmă raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit de către dl. expert Viişoreanu Florian, completat la data de 07.10.2013. Ia act de învoiala parţială a părţilor privind ieşirea din indiviziune şi atribuie în deplină proprietate şi posesie pârâtului reclamant următoarele : imobilul apartament compus din 4 camere şi dependinţe, în suprafaţă utilă de 58,99 mp, împreună cu dreptul de coproprietate asupra părţilor din imobil care prin natura şi destinaţia lor sunt în folosinţă comună şi dreptul de proprietate asupra terenului in suprafaţă de 12 mp reprezentând o cotă de indiviză de 7% din terenul pe care este amplasat blocul, conform contractului de vânzare –cumpărare autentificat în valoare de 87.179 lei ; autoturismul marca Skoda Octavia, de culoare gri, cu nr. de înmatriculare TR-32-AND, nr. de omologare AASK111C11UC6E4, an fabricaţie 2007, în valoare de 32.840 lei. Valoarea lotului atribuit pârâtului reclamant este de 120.019 lei. Valoarea lotului corespunzătoare cotei pârâtului reclamant este de 60.009 lei. Obligă pe pârâtul reclamant la plata sumei de 60.009 lei cu titlul de sultă, către reclamanta pârâtă. Ia act că părţile au procedat de comun acord la împărţirea şi predarea bunurilor mobile ce formează masa bunurilor comune, conform procesului-verbal din 21 noiembrie 2013. Ia act de învoiala părţilor şi obligă pe reclamanta pârâtă la plata sumei de 5.073,90 lei reprezentând cota de 1 din ratele achitate de pârâtul reclamant la RAIFFEISEN BANK SA în perioada 01.03.2012-19.08.2013, sumă stabilită prin expertiza contabilă, şi obligă pe reclamanta pârâtă la plata către pârâtul reclamant a cotei de 1 din ratele aferente contractului de credit începând din luna septembrie 2013 până la data plăţii integrale. Obligă pe reclamanta pârâtă la plata către pârâtul reclamant a sumei de 296 lei reprezentând cota de 1 din impozitele şi taxele restante la Primărie în sumă de 592 lei achitate cu chitanţa. Obligă pe reclamanta pârâtă la plata către pârâtul reclamant a sumei de 387 lei reprezentând cota de 1 din debitul restant la data de 01.03.2012 la Asociaţia de proprietari. Compensează cheltuielile de judecată efectuate în cauză . Definitivă. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Hotarare 3154/2013 din 02.12.2013Amână pronuntarea la data de 02.12.2013.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 25.11.2013pentru ca părţile să încheie o eventuală tranzacţie.
Incheiere de sedinta din 18.11.2013pentru ca părţile să studieze completarea la raportul de exăertiză şi pentru ca părţile să convină asupra bunurilor mobile
Incheiere de sedinta din 28.10.2013pentru a se reveni cu adresă pentru depunerea suplimentului la raportul de expertiză de către expert Drăceanu şi pentru ca părţile să studieze suplmentul la expertiză întocmit de expert Viişoreanu Florian
Incheiere de sedinta din 14.10.2013pentru a fi refăcute expertizele efectuate de expertul auto şi expertul constructor, conform obiecţiunilor încuviinţate de instanţă
Incheiere de sedinta din 16.09.2013Termen acordat pentru a se lua la cunoştinţă de rapoartele de expertiză întocmite de către experţii desemnaţi.
Incheiere de sedinta din 02.09.2013Încheiere nr.24 /Admite în parte şi în principiu cererea principală având ca obiect partaj judiciar formulată de reclamanta pârâtă B***** O****** în contradictoriu cu pârâtul reclamant M*** N******. Admite în parte şi în principiu cererea reconvenţională. Constată că părţile au dobândit în timpul căsătoriei, în cote-părţi egale de 1/2 fiecare, imobilul apartament nr.17 situat in str.Sănătăţii, bl.302, sc.A, et.4,jud.Teleorman, compus din 4 camere şi dependinţe, în suprafaţă utilă de 58,99 mp, împreună cu dreptul de coproprietate asupra părţilor din imobil care prin natura şi destinaţia lor sunt în folosinţă comună şi dreptul de proprietate asupra terenului in suprafaţă de 12 mp reprezentând o cotă de indiviză de 7% din terenul pe care este amplasat blocul, conform contractului de vânzare –cumpărare autentificat la nr. 523/11.12.1996 de BNP Radu Anişoara , înscris în C.F. nr.1486/N Roşiorii de Vede, cu nr. cadastral 13/1,17; precum şi următoarele bunuri mobile : mobilă de bucătărie compusă din 8 corpuri; colţar de bucătărie cu 2 scaune; un aragaz zanussi şi 2 butelii; o hotă; o combină frigorifică: masină de spălat; un cuier pe hol, un cuptor cu microunde; 40 farfurii; un bufet de bucătărie, un cuptor electric turcesc; 2 reşouri; 3 mese înalte; 4 oale; 10 scaune cu spătar; o vitrină; un colţar în sufragerie; o masă pe rotile; un televizor color; un pat de o persoană; un pat dublu; un calorifer electric, un şifonier cu 2 uşi; un şifonier cu 2 uşi şi o anexă deasupra; 2 noptiere; o ladă pat; 2 plăpumi; o pilotă; 6 pături; 2 covoare; 2 mochete; set persan; 20 mileuri; un coş de rufe; un aparat masaj; un aparat de aer condiţionat - bunuri aflate în posesia pârâtului reclamant şi următoarele bunuri mobile aflate în posesia reclamantei pârâte: un calculator; un televizor color, un boiler electric; un fier de călcat; un uscător de păr. Constată că autoturismul marca Skoda Octavia, de culoare gri, cu nr. de înmatriculare TR-32-AND, nr. de omologare AASK111C11UC6E4, an fabricaţie 2007, dobândit de părţi in timpul căsătoriei , în cote-părţi egale de 1/2 fiecare, a fost vândut de pârât prin contractul de vânzare-cumpărare din 03.04.2012 , a cărui valoare ce se va stabili prin expertiză tehnică auto va fi adusă la masa partajabilă. Constată că este bun propriu al pârâtului reclamant - garajul situat în Roşiorii de Vede. Constată că părţile au efectuat cu contribuţii egale următoarele îmbunătăţiri la apartament : au placat exteriorul apartamentului cu polistiren de 5 cm;au acoperit apartamentul cu plăci de azbociment pe structură din lemn tip şarpantă; au pus tâmplărie PVC cu geamuri termopan câte unul în cele trei dormitoare, unul în baie, unul în bucătărie, la balcon, unul în sufragerie, schimbat uşa dintre sufragerie şi balcon cu usă din PVC şi geam termopan ; schimbat uşa veche de la intrare cu una metalică; montat centrală termică, schimbat caloriferele în cele 3 dormitoare, în baie, sufragerie şi bucătărie. Constată că părţile au contractat în solidar şi indivizibil un credit în valoare de 13.464 EUR de la RAIFFEISEN BANK SA Agenţia Roşiorii de Vede, pentru cumpărarea autoturismului Skoda, fiind achitate ratele la zi, până în luna februarie 2012 de părţi împreună, şi în perioada martie 2012 - iunie 2013 numai de pârât, reclamanta obligându-se să achite 1 din această sumă, ce va fi stabilită prin expertiză tehnică. Constată că pârâtul reclamant a achitat impozite şi taxe restante la Primăria mun. Roşiorii de Vede în sumă de 592 lei cu chitanţa nr.489770/03.04.2012. Constată că părţile au avut un debit restant la data de 01.03.2012 la Asociaţia de proprietari Sănătăţii în sumă de 774 lei, din care pârâtul a achitat suma de 230,5 lei. Dispune efectuarea a trei expertize tehnice, una în construcţii în scopul evaluării apartamentului, una auto pentru stabilirea valorii de înlocuire a autoturismului vândut şi una pentru evaluarea şi lotizarea bunurilor mobile. Fixează termen fond la data de 02.09.2013, cu citarea părţilor. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi 10 iunie 2013.
Hotarare intermediara din 10.06.2013Amână pronunţarea la 10 iunie 2013 pentru încheiere interlocutorie
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 03.06.2013la cererea apărătorului reclamantului pentru a lua cunoştinţă de înscrisuri
Incheiere de sedinta din 27.05.2013pemtru a fi solicitate relaţii politiei în sensul de a fi îănaintate copii de pe declaraţiile date de DA, ME şi MN, in dosarul nr. 645/2013
Incheiere de sedinta din 13.05.2013pentru a fi solicitate relaţii parchetului
Incheiere de sedinta din 08.04.2013pentru a fi audiat martorul Păune D.Ion
Incheiere de sedinta din 18.03.2013pentru a fi prezentat de pârât martorul lipsă Rădiţă Florian şi pentru a fi efectuată adresă către Raiffeisen Bank
Incheiere de sedinta din 11.02.2013pentru ca ppărţile să prezinte următorii trei martori încuviinţaţi, în vederea audierii
pentru ca părţile să prezinte câte doi martori, în vederea audierii şi a fi solicitate relaţii la Raiffeisen Bank
în vederea administrării probelor cu înscrisuri şi interogatoriu şi pentru a fi solicitate relaţii la Raiffeisen Bank
la cererea reclamantei,pentru a lua cunoştinţă de de întâmpinare şi de cererea modificatoare
la cererea apărătorului pârâtului pentru a lua cunoştinţă de cele două cereri depuse de reclamantă
pentru ca reclamanta să ia cunoştinţă de intimpinarea şi cererea reconvenţională şi pentru a-şi pregăti apărarea
la cererea pârâtului, pentru lipsă apărare şi pentru ca reclamanta să achite diferenţa de taxă timbru