D****** L****** L* G******** C* P****** P******** M****
PetentG******** C* P****** P******** M****
IntimatC******** L**** M****
IntimatRespinge excepţia tardivităţii cererii de anulare a deciziei de reîncadrare şi excepţia lipsei procedurii prealabile prevăzută de art. 34 din Legea 330/2009 invocate de pârâtul C******** L**** M****. Admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Consiliului Local Motru invocată de instanţă din oficiu şi respinge acţiunea faţă de acest pârât. Admite acţiunea. Obligă pârâta G******** C* P****** P******** M**** la reîncadrarea salarială a reclamantei pentru perioada 01.01.2010 – 31.12.2010, în temeiul dispoziţiilor Legii 330/2009, având în vedere drepturile salariale cuvenite acesteia potrivit Legii 221/2008, conform sentinţei 698/25.03.2010, pronunţată de Tribunalul Gorj în dosarul 9303/95/2009. Obligă pârâta G******** C* P****** P******** M**** să plătească reclamantei diferenţele dintre drepturile salariale astfel stabilite şi cele efectiv încasate începând cu data de 01.01.2010 şi până la data de 31.12.2010, sume ce vor fi actualizate la data plăţii efective. Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare . Pronunţată în şedinţa publică din 26.03.2013 , la Tribunalul Gorj.
Hotarare 2425/2013 din 26.03.2013DISP. 20.03.2012. SUSPENDAT ÎN TEMEIUL ART. 155 IND. 1 COD PROCEDURĂ CIVILĂ.
Incheiere suspendare din 20.03.2012ACORDĂ TERMEN LA DATA DE 20.03.2012 PENTRU CÂND SE VA CITA PETENTA CU MENŢIUNEA DE A FACE DOVADA PROCEDURA PREALABILĂ PRIVIND REÎNCADRAREA SUB SANCŢIUNEA SUSPENDĂRII ŞI PENTRU A SE REVENI CU ADRESĂ CĂTRE ANGAJATOR.
ACORDĂ TERMEN LA DATA DE 28.02.2012 PENTRU A SE EMITE ADRESĂ CĂTRE ANGAJATOR.