M****** I*****
InculpatÎn baza art. 87 alin.1 din OUG 195/2002 modificată şi republicată, cu aplicarea prevederilor art. 3201 alineat 7 Cod Procedură Penală, condamnă la 8 luni închisoare pe inculpatul Mure?an Iulian – pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică ce depăşeşte 0,80 g/l alcool pur în sânge. În baza art.71 Cod penal interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 literele a, b Cod penal, cu excepţia dreptului de a alege. În baza art. 81, 82 şi 71 alineat 5) Cod Penal suspendă condiţionat executarea pedepsei principale şi accesorii pe un termen de încercare de 2 ani şi 8 luni. În baza art. 359 C.pr.pen. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C.pen., în sensul că, săvârşirea în termenul de încercare a unei infracţiuni intenţionate, are drept urmare revocarea suspendării condiţionate, cu consecinţa executării în întregime a pedepsei, care nu se contopeşte cu pedeapsa pentru infracţiunea ulterioară. În baza art.191 Cod Procedură Penală obligă inculpatul la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de recurs în 10 zile de la pronun?are pentru Ministerul Public ?i de la comunicare pentru inculpat. Pronunţată în şedinţă publică din 06.12.2012.
T:06.12.2012, pentru a da posibilitate inculpatului sa-şi angajeze aparator ales.