C******* G****** C******
Recurent CondamnatAdmite recursul formulat de către condamnatul CĂZĂCUŢI GABRIEL-CIPRIAN, fiul lui Nicolae şi Gabriela, născut la data de 14.04.1981 în Ploieşti, judeţul Prahova, C.N.P. *********7261, deţinut în Penitenciarul Mărgineni, împotriva sentinţei penale nr.739/27.06.2012, pronunţată de Judecătoria Moreni în dosarul nr.1696/262/2012 şi în consecinţă: Casează sentinţa penală atacată şi, rejudecând, admite cererea de liberare condiţionată a condamnatului Căzăcuţi Gabriel-Ciprian, din executarea pedepsei de 6 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr.2596/2007 de Judecătoria Arad şi dispune punerea de îndată în libertate a acestuia dacă nu este reţinut sau arestat în altă cauză. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, inclusiv onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 lei. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din 28.09.2012.
Admite, ca fiind întemeiată, cererea formulată de către apărătorul recurentului-condamnat. Repetarea procedurii de citare cu recurentul-condamnat, cu datele de stare civilă la Penitenciarul Spital Jilava, menţiunea „prezenţa obligatorie” şi mandat de transfer la Penitenciarul Mărgineni. Emiterea unei adrese către Administraţia Naţională a Penitenciarelor în vederea asigurării transferului recurentului pentru termenul nou de judecată. Amână judecarea cauzei la data de 28.08.2012. Pronunţată în şedinţa publică din 20.08.2012.