P*** G* I*****
InculpatP*** G* G*******
InculpatC**** I* I****
InculpatC**** I****
Parte civilăS** E*** C***** D** M*** S**
Parte responsabilă civilmenteÎn baza art. 386 C.p.p. respinge cererea de schimbare a încadrării juridice a faptelor inculpaţilor P.I. si P.G. din infracţiunea de purtare abuzivă prev. de art. 250 al.5 C.p. de la 1968 rap. la art. 258 C.p. de la 1968 în infracţiunea prev. de art. 193 al.2 C.p. rap. la art. 296 al.2 C.p. în condiţiile art. 5 C.p. pentru fiecare inculpat. Respinge cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei inculpatului C.I.din infracţiunea prev. de art. 264 C.p. de la 1968 în infracţiunea prev. de art. 269 C.p. în condiţiile art. 5 C.p. Condamnă pe inculpatul C.I. cetăţean român, la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de favorizarea infractorului prev. de art. 264 C.p. de la 1968 în condiţiile art. 5 C.p. În baza art. 81 C.p. de la 1968 dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei şi fixează termenul de încercare de 2 ani şi 6 luni, conform dispoziţiilor art. 82 C.p. de la 1968 Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C.p. de la 1968. În baza art. 71 al. 1 şi 2 C.p. de la 1968 aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a-II-a şi b C.p. de la 1968, a cărei executare o suspendă conform dispoziţiilor art. 71 al. 5 C.p. de la 1968. Condamnă pe inculpatul P.I. cetăţean român, la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de purtare abuzivă prev. de art. 250 al.5 C.p. de la 1968 rap. la art. 258 C.p. de la 1968 în condiţiile art. 5 C.p. cu reţinerea art. 396 al.10 C.p.p. În baza art. 33 lit.a - art. 34 lit. b C.p. de la 1968 şi art. 36 C.p. de la 1968 înlătură sporul de 6 luni închisoare şi repune în individualitatea lor pedepsele componente ale pedepsei rezultante de 2 ani şi 6 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 1477/15.03.2013 a Judecătoriei Piteşti, definitivă prin decizia penală nr. 652/R/10.10.2013 a Curţii de Apel Piteşti şi contopeşte: - pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin prezenta sentinţă - pedeapsa de 4 luni pentru infracţiunea prev. de art. 250 al 3 C.p. de la 1968 rap. la art. 258 C.p. de la 1968, cu aplicarea art. 258 al. 1 C.p. de la 1968, art. 320ind.1 C.p.p. de la 1969, - 2 ani închisoare pentru infracţiunea prev. de art. 250 al 5 C.p.de la 1968 rap. la art. 258 C.p. de la 1968, cu aplicarea art. 258 al 1 C.p. de la 1968 şi art. 320 1 C.p.p. de la 1969, - 8 luni închisoare pentru infracţiunea prev. de art. 321 al 1 C.p. de la 1968, cu aplicarea art. 320 ind.1 C.p.p de la 1969, - 1 an şi 6 luni închisoare pentru infracţiunea prev. de art. 250 al 5 C.p.de la 1968 rap. la art. 258 C.p. de la 1968, cu aplicarea art. 74 al.1 lit. a C.p. de la 1968 şi art. 76 al.1 lit. a C.p. de la 1968. Dispune la inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani şi 6 luni închisoare sporită cu 6 luni urmând ca inculpatul să execute în total pedeapsa de 3 ani închisoare în condiţiile art. 57 C.p. de la 1968. În baza art. 71 C.p. pe durata executării pedepsei interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art.64 lit. a teza a II a şi b C.p. de la 1968. În baza art. 88 C.p. de la 1968 deduce din pedeapsa aplicată perioada executată de la 14.10.2011-06.02.2012, 06.06.2012 -06.08.2013 şi de la 17.10.2013 la 04.03.2014. Anulează mandatul de executare a pedepsei închisorii emis în baza sentinţei penale nr. 1477/15.03.2013 a Judecătoriei Piteşti, definitivă prin decizia penală nr. 652/R/10.10.2013 a Curţii de Apel Piteşti şi dispune emiterea unui nou mandat. Condamnă pe inculpatul P.G., cetăţean român, la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de purtare abuzivă prev. de art. 250 al.5 C.p. de la 1968 rap. la art. 258 C.p. de la 1968 în condiţiile art. 5 C.p. cu reţinerea art. 396 al.10 C.p.p În baza art. 33 lit.a - art. 34 lit. b C.p. de la 1968 şi art. 865 al. 1 C.p. de la 1968 anulează beneficiul suspendării executării sub supraveghere a pedepsei rezultante de 2 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 1477/15.03.2013 a Judecătoriei Piteşti, definitivă prin decizia penală nr. 652/R/10.10.2013 a Curţii de Apel Piteşti, repune în individualitatea lor pedepsele componente şi contopeşte: - pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin prezenta sentinţă - pedeapsa de 8 luni închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 321 al. 1 C.p. de la 1968, cu aplicarea art. 320 ind.1 C.p.p. de la 1969 - pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 250 al 5 C.p. de la 1968 rap. la art. 258 C.p. de la 1968, cu aplicarea art. 258 al 1 C.p. de la 1968 şi art. 320 ind.1 C.p.p. de la 1969 Dispune ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani şi 6 luni închisoare sporită cu 6 luni în total urmează să execute 3 ani închisoare. În baza art. 86 ind.1 C.p. de la 1968 dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi fixează termenul de încercare de 6 ani conform art. 86 2 C.p. de la 1968. Pe durata termenului de încercare obligă pe inculpat să se supună măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 86 ind.3 al. 1 lit. b-d C.p de la 1968 iar în baza art. 86 ind.3 al. 1 lit. a C.p. de la 1968 obligă pe inculpat să se prezinte la sediul Serviciului de Probaţiune Argeş, la termenele fixate de consilierii de probaţiune. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 86 ind 4 C.p. de la 1968. În baza art. 71 al. 1 şi 2 C.p. de la 1968 aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a-II-a şi b C.p. de la 1968, a cărei executare o suspendă conform dispoziţiilor art. 71 al. 5 C.p. de la 1968. În baza art. 88 Cp deduce din pedeapsă perioada reţinerii şi a arestului preventiv începând cu data de 14.10.2011 -06.02.2012. Ia act că partea vătămată C.I, nu s-a constituit parte civilă. În baza art. 118 C.p. de la 1968 confiscă suma de 24.000 lei de la inculpatul C.I. Constată că asupra sumei de 18.649,35 lei (reprezentând o parte din suma totala de 24.000 lei), ce este consemnată în contul nr. 25336.A04.0.1367467.0002.ROL.1 deschis la BCR, s-a instituit sechestrul asigurător şi menţine această măsură asigurătorie până la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe penale. În baza art. 274 al.1 C.p.p. obligă pe inculpatul P.I.să achite 1000 lei cheltuieli judiciare avansate de stat în cauză iar onorariul stabilit pentru avocatul din oficiu conform împuternicirii avocaţiale nr. 5586/2012 în cuantum de 50 lei se achită din fondurile Ministerului Justiţiei, obligă pe inculpatul P.G. să achite 1000 lei cheltuieli judiciare avansate de stat în cauză şi pe inculpatul C.I. să achite 800 lei cheltuieli judiciare avansate de stat în cauză iar onorariul pentru avocatul din oficiu în cuantum de 300 lei se achită din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică de la 21 Octombrie 2014.
Hotarare 4018/2014 din 21.10.2014În temeiul art. 391 alin.2 C.pr.pen. amana pronuntarea până la data de 21.10.2014, Cu apel odata cu fondul. Pronuntata in sedinta publica din 14.10.2014.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 14.10.2014În temeiul art. 391 alin.2 C.pr.pen. amana pronuntarea până la data de 14.10.2014, Cu apel odata cu fondul. Pronuntata in sedinta publica azi, 07.10.2014
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 07.10.2014În temeiul art. 391 alin.1 C.pr.pen. rămâne în pronunţare până la data de 07.10.2014, Cu apel odata cu fondul. Pronuntata in sedinta publica azi, 30.09.2014
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 30.09.2014În temeiul art. 391 alin.1 C.pr.pen. rămâne în pronunţare până la data de 30.09.2014, pentru a da posibilitatea depunerii de concluzii scrise la solicitarea aparatorilor inculpatilor.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 23.09.2014În baza art. 68 N.C.p.p. rap. la art. 64 N.C.p.p. respinge cererea de abţinere formulată de magistratul judecător Gabriela Apostol. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică azi 18.06.2014.
Incheiere abtinere din 18.06.2014Inainteaza cauza completului penal C3 in vederea solutionarii cererii de abtinere. Acorda termen de control la data de 23.09.2014.
Incheiere de sedinta din 17.06.2014Acorda un nou termen de judecata având în vedere imposibilitatea de prezentare a apărătorului inculpatului /parte civila C.I. -av.of.P.A., urmând ca la termenul următor sa faca dovada celor susţinute telefonic. Se introduce in cauza si se citeaza lichidatorul judiciar Expert Consult Grup Ipurl. Se revine cu adrese la I.P.J. Arges si I.P.J. Constanta sa comunice fişele de cazier judiciar. Se emite mandat de aducere pentru inc./parte civila C**** I****, existând posibilitatea ca acesta sa revină in ţara. Amână judecarea cauzei la 17.06.2014. Cu drept de apel odata cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 06 Mai 2014.
Incheiere de sedinta din 06.05.2014Acorda un nou termen de judecata avand in vedere viciul de procedura cu partea responsabila civilmente. Se emite adresa la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Arges sa comunice care este situaţia actuala a societatii comerciale „Euro Center Dan Mar” SRL, respectiv daca aceasta a intrat in insolventa, daca s-a numit administrator, iar in chiar afirmativ sa se indice numele si adresa acestuia. Se emit adrese la IPJ Arges sa comunice fişele de cazier ale inculpaţilor. Se ataseaza sentinţele penale nr. 820/2012 si 1477/2013 ale Judecătoriei Piteşti, cu menţiunea datelor si modalitatii rămânerii lor definitive. Se emite mandat de aducere pentru inculpatul /parte civila c.i., existand posibilitatea ca acesta sa revina in ţara. Pune in vedere aparatorilor partilor ca pana la următorul termen de judecata ca precizeze daca inteleg sa conteste depoziţiile martorilor din acte. Amână judecarea cauzei la 06.05.2014. Cu apel odata cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 01 Aprilie 2014,
Incheiere de sedinta din 01.04.2014Acorda un nou termen de judecata pentru lipsa de procedura cu partea responsabila civilmente S** E*** C***** D** M*** S**, dar si pentru a se pune in discuţie la următorul termen contestarea sau necontestarea probelor. Se emite mandat de aducere pentru inculpatul- parte civila C.I., întrucât este necesara prezenţa acestuia la judecata. P.I. are termen in cunoştinţa. Cu privire la ataşarea dosarului nr. 23203/280/2011 al Judecătoriei Piteşti, având in vedere ca la filele 23-28 din dosar se afla încheierea pronunţata in data de 03.02.2012 in acest dosar, din care rezulta ca este vorba de alte parti vătămate, apreciază ca nu se mai impune ataşarea acestuia. Amână judecarea cauzei la 01.04.2014. Cu apel odata cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 04 Martie 2014.
Incheiere de sedinta din 04.03.2014Emite adresă către PNT Tg. Jiu prin care va aduce la cunostinţă unităţii de penitenciar faptul că la acest termen cauza a fost amânată ca urmare a lipsei nejustificate a inculpatului aflat în executarea unei pedepse privative de libertate în cadrul acestei unităţi de penitenciar ca urmare a unei condamnări în altă cauză,şi va solicita transferul inculpatului pentru termenul următor. Pune în vedere martorilor prezenţi să se prezinte la următorul termen fără citare. Ataşează dosarul 23203/280/2011 pentru a vedea dacă nu există identitate de obiect între cesta şi prezenta cauză. Potrivit art. 183 C.p.pen. citează cu mandat de aducere pe inculpatul C.I. Reia procedura de citare cu inculpatul P.I., arestat în altă cauză, potrivit disp. art 291. C.p.pen. Amână judecarea cauzei la 04.03.2014 Pronunţată în şedinţa publică de la 21 Ianuarie 2014
Incheiere de sedinta din 21.01.2014Se citeaza martorii din acte cu mandate de aducere si avertisment de amenda in caz de neexecutare a mandatelor, urmând a se avea in vedere si noile adrese ale acestora. Se citeaza inc./parte civila C.I. si la adresa din or.Stefanesti, In baza art.177 al.6 si art.291 alin.8 C.p.p se reia procedura de citare cu inc. P.I.. Amână judecarea cauzei la 21.01.2014. Cu recurs odata cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 17 Decembrie 2013.
Incheiere de sedinta din 17.12.2013Admite, ca fiind dovedita, cererea de imposibilitate de prezentare formulata de aparatorului inculpaţilor P. – av. D.B.. Admite, ca fiind dovedita, cererea de reexaminare formulata de d-na av.A.P.si scuteste pe aceasta de plata amenzii judiciare in cuantum de 300 lei aplicata prin încheierea de sedinta din data de 01.10.2013 a Judecătoriei Piteşti. Amite cererea formulata de reprezentantul Parchetului urmand a se cita martorii din acte cu mandate de aducere, potrivit disp.art.183 C.p.p. Se emite adresa la Judecatoria Campulung sa inainteze s.p. nr.749/22.10.1998, cu mentiunea datei si modalitatii rămânerii ei definitive. Se ataseaza sentinma penala pronuntata de Judecatoria Pitesti prin care acesta a fost liberat conditionat, conform adresei nr. 504/1999 emisa de aceasta instanta. Se citeaza inc. PI. la PNT Colibasi, inc./parte civila C. potrivit disp.art.177 alin.4 C.p.p. si partea resp.civ. " EURO CENTER DAN MAR" SRL, potrivit disp.art.291 C.p.p. Amână judecarea cauzei la 17.12.2013. Cu recurs odata cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 26 Noiembrie 2013.
Incheiere de sedinta din 26.11.2013Admite pentru inculpaţii P. proba cu înscrisuri in circumstantiere si acorda un nou termen de judecata pentru a da posibilitate acestora sa le depună la dosar. Admite pentru inculpatul /parte civila C.I.proba cu înscrisurile de la dosar. Se concepteaza si citeaza martorii din acte . Se emit adrese la IPJ Arges, respectiv IPJ Constanta pentru reactualizarea fişelor de cazier judiciar. In baza art.177 alin.4 C.p.p. se reia procedura de citare cu inculpatul /parte civila C**** I****, iar in baza art.291 C.p.p se reia procedura de citare cu partea responsabila civilmente SC"EURO CENTER DAN MAR" SRL Amână judecarea cauzei la 26.11.2013. Cu recurs odata cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 15 Octombrie 2013.
Incheiere de sedinta din 15.10.2013In baza art.198 alin.3 C.p.p. aplica aparatorului inculpatului /parte civila C**** I**** – av.of. P.A. amenda judiciara in cuantum de 300 lei avand in vedere lipsa nejustificata la acest termen de judecata. Se reia procedura de citare cu partile care nu au termen in cunostinta prin agentul procedural al instantei Amână judecarea cauzei la 15.10.2013. Cu drept reexaminare in termen de 10 zile de la comunicare cu privire la amenda judiciara si cu recurs odata cu fondul pentru celelalte dispozitii. Pronunţată în şedinţa publică de la 01 Octombrie 2013.
Incheiere de sedinta din 01.10.2013Admite in parte cererea formulata de reprezentantul Parchetului si acorda un nou termen de judecata pentru lipsa de procedura cu inc.P.I., urmand a se cita acesta la adresa de domiciliu. Se citează inculpatul/parte civila C.I. potrivit disp.art.177 alin.4 C.p.p., avand in vedere continutul procesului verbal intocmit de organele de politie. Admite cererea de imposibilitate de prezentare formulata de d-na av. Tîrlescu Elena, ca fiind dovedita. In baza art.291 C.p.p. se reia procedura de citare cu partea responsabila civilmente. Amână judecarea cauzei la 01.10.2013. Cu recurs odata cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 10 Septembrie 2013.
Incheiere de sedinta din 10.09.2013Admite cererea formulată de către apărătorul inculpaţilor, sens în care se emite adresă către IPJ Argeş în vederea actualizării fişei de cazier judiciar a inculpatului P.I. Se citează inculpatul/parte civilă C.I., cu mandat de aducere, la noua adresă menţionată de către lucrătorii de poliţie. In baza art.177 alin.6 si art.291 alin.8 C.p.p. se va relua procedura de citare cu inculpatul P.I. În temeiul art. 291 C.pr.pen. se revine cu citarea părţii responsabile civilmente. Amână judecarea cauzei la 10.09.2013. Cu recurs odata cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 11 Iunie 2013.
Incheiere de sedinta din 11.06.2013Admite cererea formulata de aparatorul inculpatului/parte civila C.I., urmând a se cita acesta cu mandat de aducere. Admite cererea formulata de inculpatii P., prin aparator, urmand a se introduce in cauza si cita, in calitate de parte responsabila civilmente, SC „Euro Center Dan Mar” SRL,. Se emite adrese la IPJ Arges sa comunice fişele de cazier judiciar ale inculpatilor. In baza art.177 alin.6 si art.291 alin.8 C.p.p. se reia procedura de citare cu inculpatul Popa Iulian. Amână judecarea cauzei la 11.06.2013. Cu recurs odata cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 30 Aprilie 2013.
Incheiere de sedinta din 30.04.2013Se emite adresa la Biroul Colectiv de Asistenta Juridica Arges sa aducă la cunostinta d-nei av. Pîrvulescu Andreea, sa se prezinte la următorul termen de judecata pentru a asigura asistenta juridica a inculpatului /parte civila C.I.. In baza art.177 alin.6 si art.291 alin.8 C.p.p. se reia procedura de citare cu inculpatul P.I. Amână judecarea cauzei la 30.04.2013. Cu recurs odata cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 09 Aprilie 2013.
Incheiere de sedinta din 09.04.2013Admite cererea de imposibilitate de prezentare formulata de apărătorul ales al inculpatului /parte civila C.I.– av. B.L.F., urmând ca la termenul următor aceasta sa depună si înscrisurile medicale doveditoare. In baza art.177 alin.6 si art.291 alin.8 C.p.p. se reia procedura de citare cu inculpatul Popa Iulian. Amână judecarea cauzei la 09.04.2013. Cu recurs odata cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 05 Martie 2013.
Incheiere de sedinta din 05.03.2013In baza art.171 C.p.p. si art.6 C.p.p., admite ca fiind legala cererea de lipsa de apărare formulata de inc./parte civila C.I. si acorda un nou termen de judecata pentru a da posibilitate acestuia sa îsi angajeze aparator . In baza art.177 alin.6 si art.291 alin.8 C.p.p. se reia procedura de citare cu inculpatul Popa Iulian. Amână judecarea cauzei la 05.03.2013. Cu recurs odata cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 08 Ianuarie 2013.
Se emit adrese la B.C.A.J. Argeş sa desemneze câte un apărător din oficiu pentru inculpaţi P.G. si C.I., apărarea fiind obligatorie in cauza. Se reia procedura de citare cu inculpatul /parte civila C.I., cu mandat de aducere, potrivit disp.art.183 C.p.p. Amână judecarea cauzei la 08.01.2013. Cu recurs odata cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 27 Noiembrie 2012.