D***** C********* E******
Petents.p nr. 2122/2012 Admite propunerea formulată de Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului Tg-Jiu, privind pe condamnatul Dogaru Constantin-Emanuel. Dispune liberarea condiţionată a condamnatului D***** C********* E******, aflat în executarea pedepsei de 2 ani şi 6 luni închisoare, conform mandatului nr.40/2011, emis de Judecătoria Câmpulung Muscel în baza sentinţei penale nr. 20/2011. Cheltuielile judiciare, din care suma de 100 lei reprezentând onorariu avocatului din oficiu Dănău Ionuţ, ce va fi suportată în avans din fondurile Ministerului Justiţiei, rămân în sarcina statului. Cu recurs în termen de 3 zile de la comunicare pentru condamnat. Pronunţată în şedinţa publică din 25.10.2012 la Judecătoria Tg-Jiu.