C********* D*****
ReclamantB***** V*****
PârâtAdmite excepţia netimbrării, invocată din oficiu. Anulează cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul C********* D***** în contradictoriu cu pârâtul BRÎNZĂ VASILE, având ca obiect pretenţii, ca netimbrată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24.10.2013.
Hotarare 10176/2013 din 24.10.2013Dispune a se repeta procedura de citare cu părţile, reclamantul cu menţiunea de a face dovada achitării taxei judiciare de timbru, sub sancţiunea prev. de art. 20 al. 3 din Legea nr. 146/1997 şi solicitarea de a-şi exprima punctul de vedere faţă de cele două excepţii invocate de pârât - excepţia lipsei calităţii procesuale pasive şi excepţia prescripţiei extinctive. Prorogă punerea în discuţie a celor două excepţii invocate de pârât prin întâmpinare
Incheiere de sedinta din 12.09.2013Având în vedere lipsa de procedură cu reclamantul, în temeiul art. 107 raportat la art. 85 Cod pr. Civilă va dispune amânarea cauzei, rectificarea pe concept şi în sistemul Ecris a adresei la care urmează a se efectua actele de procedură cu reclamantul, urmând ca acesta să fie citat cu duplicatul întâmpinării. Prorogă punerea în discuţie a celor două excepţii invocate de pârât prin întâmpinare
Incheiere de sedinta din 05.06.2013