Dosar 17429/193/2012 din 29.10.2012

furtul calificat (art. 209 C.p.)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 17429/193/2012
Data dosar:
29.10.2012
Instanta:
Judecătoria Botoșani
Departament:
Secţia Penală
Obiect:
furtul calificat (art. 209 C.p.)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 24.01.2013 la ora 08:30

    Complet: PA1
  • Condamnare

    Condamnă pe inculpatul PDD, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat prev. şi ped. de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. i Cod penal, cu aplicarea art. 3201 alin. 7 Cod procedură penală, art. 74 alin. 2 Cod penal şi art. 76 lit. d Cod penal, la pedeapsa de 2 (două) luni închisoare. Aplică dispoziţiile art. 71, 64 lit. a teza a II-a, b Cod penal. În temeiul art. 81, 82, 71 alin. 5 Cod penal dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei principale şi a pedepsei accesorii pe o durată de 2 ani şi 2 luni, atrăgând atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 şi 84 Cod penal care prevăd revocarea acestui beneficiu şi executarea în întregime a pedepsei în cazul săvârşirii unei infracţiuni, cu intenţie, în cursul termenului de încercare sau în cazul neexecutării, cu rea-credinţă, a obligaţiilor civile stabilite prin hotărârea de condamnare. Obligă inculpatul să plătească părţii civile A****** G****** suma de 200 lei, cu titlu de despăgubiri civile. Obligă inculpatul să plătească statului suma de 280 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 200 lei reprezintă onorariu avocat oficiu şi se va avansa Baroului de Avocaţi Botoşani (av. Andronache Magda – delegaţia nr. 1667/5.11.2012) din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare pentru inculpat şi de la comunicare pentru partea civilă. Pronunţată în şedinţa publică din 24 ianuarie 2013.

    Hotarare 173/2013 din 24.01.2013
  • Sedinta din data de 13.12.2012 la ora 08:30

    Complet: PA1
  • Amână cauza

    Având în vedere poziţia inculpatului în cursul urmăririi penale de recunoaştere a faptei, instanţa apreciază că se impune emiterea unui mandat de aducere pentru a i se aduce la cunoştinţă dispoziţiile art. 320 ind. 1 Cod procedură penală, dispune repetarea procedurii de citare cu inculpatul, şi

Flux dosar


Actualizare GRPD