P*** C*********
ContestatorP*** C*********
ContestatorÎn baza art. 300 al. 1 C.pr.pen., rap. la art. 397 alin. 4 C.pr.pen Dispune scoaterea cauzei de pe rol şi trimiterea acesteia la Parchetul de pe lângă Judecătoria Mangalia pentru verificări. Dispune înaintarea dosarului la Parchetul de pe lângă Judecătoria Mangalia. Cu recurs în termen de 3 zile de la pronunţare pentru cei prezenţi şi de la comunicare pentru persoanele lipsă. Pronunţată în şedinţă publică, azi 09.10.2012
Pune în vedere apărătorului ales al inculpatului să depună la dosar, până la următorul termen de judecată, împuternicirea avocaţială şi delegaţia de substituire, în original. Se vor emite adrese către arhiva penală in cadrul Judecătoriei Mangalia şi către arhiva penală din cadrul Curţii de Apel Constanţa, în vederea înaintării instanţei dosarului penal nr. 47/254/2011 al Judecătoriei Mangalia. Se va reitera procedura de citare cu inculpatul la locul de deţinere, respectiv Penitenciarul Poarta Albă.
Amână judecarea cauzei, pentru când: În art.177 al.6 Cod pr.penală se va cita petentul condamnat la locul de deţinere, respectiv la Penitenciarul Poarta Albă, Se va emite adresă către Baroul Constanţa pentru a desemna până la următorul termen de judecată, un apărător din oficiu petentului condamnat, Se va emite o adresă către Compartimentul Arhiva Penală al Judecătoriei Mangalia, pentru a ataşa dosarul penal nr. 47/254/2011. Stabileşte termen de judecată la data de 11.09.2012. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23.08.2012.
Având în vedere lipsa de procedură cu petentul condamnat la acest termen de judecată, În vederea legalei îndepliniri a procedurii cu acesta, Având în vedere dispoziţiile art. 291 din Codul de pocedură penală, potrivit cărora judecata poate avea loc numai dacă părţile sunt legal citate şi procedura este îndeplinită, Faţă de concluziile reprezentantului Ministerului Public, Apreciind că justa soluţionare a cauzei impune ataşarea dosarului penal nr.47/254/2011, iar apărătorul petentului să depună la dosar concluzii scrise cu privire la temeiul de drept al contestaţiei la executare