D***** F********
ReclamantD***** I**
PârâtD***** M******
PârâtRepune cauza pe rol. Ia act de tranzacţia părţilor, pe care o consfinţeşte ca legală şi care face parte din prezenta sentinţă. Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată. Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 10.03.2014.
Hotarare 2325/2014 din 10.03.2014Având nevoie de timp pentru deliberare, amână pronunţarea cauzei la data de 10.03.2014. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 03.03.2014.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 03.03.2014PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Incuviinteaza cererea formulata de apărătorul reclamantei de acordare a unui nou termen de judecată pentru imposibilitate de prezentare Amână judecarea cauzei la 03.03.2014. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 10 Februarie 2014
Incheiere de sedinta din 10.02.2014PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Respinge cererea formulata de reclamantă, prin apărător, privind suplimentarea probatoriului cu înscrisuri medicale si cu un martor. Admite cererea cererea formulata de reclamantă, prin apărător, privind acordarea unui nou termen de judecată in vederea încheierii unei tranzacţii. Amână judecarea cauzei la 10.02.2014. Cu cale de atac odata cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 13 Ianuarie 2014
Incheiere de sedinta din 13.01.2014PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Se citează martorii Burcea Marian , Stoica Doina si Barbu Florin. Admite cererea formulata de apărătorul pârâtilor privind audierea concomitenta a martorului Tudorache Gheorghe. Pune in vedere martorului Tudorache Gheorghe sa se prezinte le termenul urmator in vederea audierii. Amână judecarea cauzei la .13.01.2013. Cu cale de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 18 Noiembrie 2013
Incheiere de sedinta din 18.11.2013PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Incuviintează pentru reclamanta-parata proba cu înscrisuri, proba cu interogatoriul pârâtilor si proba testimonială cu doi martori. Incuviintează pentru paratii-reclamanti proba cu înscrisuri, proba cu interogatoriul reclamantei, proba testimonială cu doi martori si proba cu anchetă socială la domiciliul reclamantei din com. Babana ,sat Grosi prin care sa se stabilească daca reclamanta locuieşte efectiv in acest imobil si daca sunt perioade in care reclamanta locuieşte temporar in aceasta localitate. Emite adresa către Primăria Babana in vederea efectuării anchetei sociale la domiciliul reclamantei. Citează părţile cu menţiunea prezentării la interogatoriul, sub sancţiunea disp.art.225 C.pr.civ. Citează martorii Burcea Marian si Tudorache Gheorghe . Pune in vedere reclamantei, ,prin apărător, sa depună la dosarul cauzei in termen de 5 zile lista cu numele si adresele martorilor in vederea citării, sub sancţiunea decăderii din probă. Amână judecarea cauzei la 18.11.2013. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 30 Septembrie 2013
Incheiere de sedinta din 30.09.2013PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Admite cererea formulata de apărătorul reclamantei de acordare a unui nou termen de judecată pentru a lua cunoştinţa de conţinutul precizării cererii reconvenţionale. Pune in vedere pârâtilor- reclamanţi sa achite in cauza taxa judiciara de timbru in sumă de 59 lei, timbru judiciar de 1,5 lei ,aferenta valorii obiectului cererii reconvenţionale precizată, sub sancţiunea anularii cererii ca netimbrată. Amână judecarea cauzei la 30.09.2013. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 09 Septembrie 2013
Incheiere de sedinta din 09.09.2013PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Pune in vedere pârâtilor, prin aparator, sa precizeze, in scris in 2 exemplare, valoarea obiectului cererii reconvenţionale respectiv cuantumul rentei pe care o solicita prin aceasta cerere si perioada pentru care se solicita; sa precizeze daca solicita un drept de creantă imbunatatirile enumerate in cererea reconvenţionala sau daca aceste imbunatatiri reprezintă apărări de fond. Amână judecarea cauzei la 09.09.2013. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 27 Mai 2013
Incheiere de sedinta din 27.05.2013Admite cererea de ajutor public judiciar formulată de petenta reclamantă Durdui Filoftia. Dispune scutirea petentei Durdui Filoftia de plata diferenţei taxei judiciare de timbru în sumă de 2497 lei, stabilite în sarcina acesteia prin încheierea de şedinţă de la data de 04.03.2013, pronunţată în dos. nr. 17549/280/2012. Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţa publică de la 20.05.2013.
Incheiere de sedinta din 20.05.2013PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Fixează termen pentru solutionarea cererii de ajutor public judiciar in in data de 20.05.2013 in Camera de Consiliu. Pune in vedere reclamantei, prin apărător, sa depună la dosarul cauzei toate înscrisurile prevăzute de art.14 in OUG 51/2008 Amână judecarea fondului la 27.05.2013. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 15 Aprilie 2013
Incheiere de sedinta din 15.04.2013PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Incuviinteaza cererea formulată de apărătorul reclamantei de acordare a unui nou termen de judecată pentru a lua cunoştinţa de conţinutul întâmpinării si cererii reconvenţionale. Pune in vedere reclamantei sa achite in cauza diferenţa taxă judiciară de timbru in cuantum de 2497 lei aferenta valorii obiectului cererii , sub sancţiunea anularii cerii ca netimbrată. Amână judecarea cauzei la 15.04.2013. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 04 Martie 2013
Incheiere de sedinta din 04.03.2013PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Incuviintează cererea părţilor de acordare a unui nou termen de judecată in vederea angajării unui apărător. Pune in vedere reclamantei sa evalueze provizoriu bunurile imobile ce fac obiectul contractului de intretinere, la valoarea actuala, in vederea calculării corecte si satisfacerii timbrajului in cauza, sub sancţiunea disp.art.155 ind. 1 C.pr.civ. Se citează reclamanta. Amână judecarea cauzei la 04.03.2013. Cu cale de atac odata cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 14 Ianuarie 2013