S****** C******
InculpatÎn baza art. 87 al. 1 din OUG 195/2002 cu aplicarea art.3201 Cod procedură penală condamnă inculpatul S****** C******, la o pedeapsă de 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică ce depăşeşte limita legală. În baza art. 71 interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi b Cod penal. În baza art. 81 Cod penal dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate inculpatului şi in baza art. 82 stabileşte un termen de încercare de 2 ani şi 8 luni În baza art. 71 al.5 Cod Penal suspendă executarea pedepselor accesorii. În baza art. 359 Cod procedură penală atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 83 Cod penal, a căror nerespectare atrage revocarea suspendării executării pedepsei În baza art. 191 al.1 Cod procedura penală, obligă inculpatul la plata sumei de 450 lei cheltuieli judiciare către stat. Cu recurs în 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţa publică din 11 decembrie 2012.