S********* C****** P*** A*** S******* I***
ContestatorD******* G******* A F********* P****** B*******
IntimatRespinge cererea de suspendare întemeiată pe dispoziţiile art.244 alin.1 pct.1 Cod procedură civilă, formulată de contestatoare, ca neîntemeiată. Respinge contestaţia la executare formulată de contestatoarea S.C. AMELINA COM SRL în contradictoriu cu intimata
Hotarare 6393/2013 din 30.05.2013Pentru a se emite adresă către intimata Administraţia Finanţelor Publice Judeţeană Botoşani, conform celor menţionate şi pentru ca reprezentanta contestatoarei să facă dovada înregistrării contestaţiei împotriva actului administrativ pe rolul Curţii de Apel Suceava, va amâna cauza şi va acorda un nou termen de judecată
Incheiere de sedinta din 29.04.2013Pentru soluţionarea cererii de suspendare conform art. 244 alin. 1 Cod procedură civilă formulată de către contestatoare S.C. „Amelina Com” SRL Botoşani, dispune emiterea unei adrese către contestatoare, căreia i se va pune în vedere să facă dovada existenţei unei acţiuni pe rolul instanţei cu privire la Decizia de impunere nr. F – BT/356/31 august 2012 care a stat la baza emiterii Titlului de creanţă nr. 3644 şi a Somaţiei de plată Nr. 7/35/1/2012/7390 în dosarul de executare nr. 10206181/7/35/1/2012/7390 ce fac obiectul prezentei contestaţii, sub sancţiunea suspendării cauzei conform art. 155 indice 1 Cod procedură civilă.
Incheiere de sedinta din 03.04.2013Apreciază că este necesar a se emite adresă către intimata D******* G******* A F********* P****** B*******, căreia i se va solicita să comunice dacă contestaţia formulată de către S.C. Amelina Com SRL la data de 06.09.2012 şi înregistrată la data de 03.10.2012 sub nr. 793/39/2012 a fost soluţionată, cu înaintarea şi a dovezii de comunicare a soluţiei pronunţată către societatea contestatoare. Prorogă punerea în discuţie a cererii de suspendare a prezentei cauze după depunerea la dosar a răspunsului de către intimată.
Incheiere de sedinta din 20.02.2013Pentru respectarea principiului contradictorialităţii şi al dreptului la apărare al contestatoarei, conform art. 86 Cod procedură civilă, va acorda un nou termen de judecată, pentru când se va pune în vedere contestatoarei să facă dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 194 lei şi timbru judiciar de 3 lei, sub sancţiunea anulării ca netimbrată, conform art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997, modificată. Apreciază necesar a se solicita contestatoarei să indice obiectul prezentei acţiuni, respectiv : dacă este contestaţie la executare sau o acţiune în anulare acte administrative, precum şi să facă dovada calităţii de reprezentant a persoanei (avocat) care a semnat prezenta contestaţie, sub sancţiunea anulării cererii.
Incheiere de sedinta din 25.01.2013