C******* E***** P** D***** - S******** R******
PetentAdmite excepţia perimării cererii de chemare în judecată, invocată din oficiu. Constată perimată cererea formulată de BEJ Cristea Nicolae, privind pe creditoarea Citibank Europe PLC Dublin – Sucursala Constanţa şi pe debitorul RADU ALEXANDRU. Cu drept la cerere de recurs, în termen de 5 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12.03.2014.
Hotarare 2698/2014 din 12.03.2014Suspendat în baza art. 155 al.1 C.p.c. ca urmare a neîndeplinirii obligaţiilor impuse în sarcina executorului judecătoresc.
Având în vedere faptul că actul de identitate în care este indicat domiciliul debitorului consemnat şi în cererea de executare silită este valabil până la 13.06.1996, precum şi domiciliul indicat în contractul de credit şi notificarea de punere în întârziere, pentru a se stabili competenţa instanţei, dispune revenirea cu adresă către BEJ cu menţiunea de a depune la dosar dovada domiciliului actual al debitorului sub sancţiunea prevăzută de art. 155 ind.1 c.p.civ. Stabileşte termen la 05.09.2012 C 3u. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 20.08.2012.
Pentru ca BEJ Cristea Nicolae să facă dovada domiciliului actual al debitorului având în vedere că actul de identitate depus este valabil până la 13.06.1996.
PTR.ADMIN.PROBE