O**** C******* M*****
CondamnatÎn temeiul art. 450 alin. 1 C. pr. pen. şi art. 59 alin. 1 C. pen. admite propunerea de liberare condiţionată formulată de Penitenciarul Timişoara cu privire la condamnatul O C M, de sub efectul pedepsei de 3 ani şi 2 luni închisoare aplicată de Judecătoria Arad prin sentinţa penală nr. 2236/2005 pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune. Dispune liberarea condiţionată a condamnatului de sub puterea mandatului de executare a pedepsei nr. 2962/2005 emis de Judecătoria Arad. Atrage atenţia condamnatului asupra consecinţelor nerespectării dispoziţiilor art. 61 C. pen. În temeiul art. 192 alin. 3 C.pr.pen. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de recurs în termen de 3 zile de la pronunţare pentru Ministerul Public şi de la comunicare pentru condamnat.