J*** S**** C*********
PetentAdmite cererea de constatare a intervenirii reabilitării de drept formulată de petentul-condamnat JIPA SANDU-CONSTANTIN. Constată intervenită reabilitarea de drept a petentulu-condamnat JIPA SANDU-CONSTANTIN din condamnarea la pedeapsa de 1 an închisoare (cu executare prin muncă corecţională) care i s-a aplicat acestuia pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208-209 alin. 1 lit. a, e Cod penal raportat la art. 224 alin. 1 teza a II-a Cod penal, prin sentinţa penală nr. 502/13.07.1992 a Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti, pronunţată în dosarul nr. 3277/1992, definitivă prin nerecurare la data de 28.07.1992. În temeiul art. 502 C.pr.pen., după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, se vor face menţiuni despre reabilitare pe ambele exemplare ale hotărârii prin care s-a pronunţat condamnarea. În baza art. 192 alin. 3 C.pr.pen. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu recurs (potrivit art. 361 alin. 1 lit. f, art. 3851 alin. 1 lit. f C.pr.pen.), în termen de 10 zile (potrivit art. 3853 alin. 1 C.pr.pen.), de la pronunţare pentru Ministerul Public (conform art. 3853 alin. 2 rap. la art. 363 alin. 2 C.pr.pen) şi de la comunicare pentru petent (conform art. 3853 alin. 2 rap. la art. 363 alin. 3 C.pr.pen). Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, data de 23.08.2012.
Revine cu adresă către Inspectoratul Judeţean de Poliţie Buzău – Serviciul Cazier Judiciar, pentru a comunica fişa de cazier judiciar actualizată a petentului