V*** T******
ReclamantC***** E***
PârâtB**** D******
PârâtV***** M****
PârâtF***** A******
PârâtAnulează ca insuficient timbrată acţiunea civilă formulată de reclamanta Vodă Teodora (cu dom.) în contradictoriu cu pârâţii Cândea Emil (cu dom.), B**** D****** (cu dom.), V***** M**** (cu dom.), Feşteu Aurelia (cu dom.) şi Tamas Elisabeta (cu dom.). Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 21 iunie 2012.
Având în vedere cererea de reexaminare a cererii de ajutor public judiciar formulată de către apărătorul reclamantei, instanţa apreciază că se impune acordarea unui nou termen de judecată , urmând a se soluţiona cererea de reexaminare.
lipsă de procedura cu pârâta
Apreciază că se impune amânarea cauzei si acordarea unui nou termen de judecată în vederea achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 3036 lei.