L****** C* C*****
InculpatCondamnă pe inculpatul L****** C* C*****: - pentru săvârşirea infracţiunii de „punerea în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau tramvai, neînmatriculat sau neînregistrat”, prev. şi ped. de art. 85 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, cu aplicarea art.3201 alin. 1 şi 7 Cod procedură penală, art. 74 lit. c, art. 76 lit. e Cod penal la pedeapsa de 4 (patru) luni închisoare; - pentru săvârşirea infracţiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul ori a unui tramvai de către o persoană care nu posedă permis de conducere” prev. şi ped. de art. 86 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, republicată cu aplicarea art.3201 alin. 1 şi 7 Cod procedură penală, art. 74 lit. c, art. 76 lit. e Cod penal la pedeapsa de 6 (şase) luni închisoare; În temeiul art. 33 lit. b, art. 34 lit. b Cod penal aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 6 (şase) luni închisoare. Pe durata şi în condiţiile prev. de art. 71 Cod penal, inculpatului îi vor fi interzise drepturile prev. de art. 64 lit. a teza a II –a, şi lit. b Cod penal. În temeiul art.81, 82 Cod penal şi art. 71 alin. 5 Cod penal dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei principale şi a pedepselor accesorii aplicate pe o durată de 2 (doi) ani şi 6 (şase) luni, acesta constituind termen de încercare pentru inculpat. Atrage atenţia inculpatului asupra disp. art. 83 Cod penal. În temeiul art. 191 Cod procedură penală obligă inculpatul să plătească statului suma de 230 lei cu titlu de cheltuieli judiciare. Cu recurs în 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 04 februarie 2013.
Hotarare 271/2013 din 04.02.2013termen pentru ALTE CAUZE