C**** I****
ReclamantP******* M*********** T******** P*** P*****
PârâtC******** L**** A* M*********** T******** P*** P*****
PârâtM********* T******** P*** P*****
PârâtAdmite excepţia netimbrării acţiunii. Anulează acţiunea.
Hotarare 1452/2013 din 31.01.2013Acordă termen pentru judecarea acţiunii la data de 31.01.2013, termen în cunoştinţă, în conformitate cu art. 153 al. 1 C.proc.civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 202/2010, părţilor. Pune în vedere reclamantului şi pârâţilor să depună dovezi privind natura juridică a imobilului (respectiv dacă face parte din categoria imobilelor ce fac obiectul Legii 85/1992), pune în vedere reclamantului să depună extras CF în extenso al imobilului, să precizeze anul construcţiei respectiv dacă aceasta a fost edificată înainte sau după 2000 şi suprafaţa utilă a construcţiei. Citează pârâţii cu menţiunea de a depune delegaţia de reprezentare a consilierului juridic şi de a depune dovezi privind natura juridică a terenului (respectiv dacă face parte din categoria imobilelor ce fac obiectul Legii 85/1992). Pronunţată în şedinţa publică din 29.11.2012
Respinge cererea formulată de către petentul C**** I**** Pune în vedere reclamantului să achite taxa judiciară de timbru în cuantum 2.811 lei şi timbrul judiciar de 5 lei până la termenul de judecată din data de 29.11.2012 sub sancţiunea anulării acţiunii ca netimbrată. Cu drept de reexaminare în termen de 5 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 15.11.2012.
Redeschide dezbaterile. Amână judecarea fondului acţiunii la data de 29.11.2012 termen în cunoştinţă, în conformitate cu art. 153 al. 1 C.proc.civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 202/2010, reclamantului pentru când citează pârâţii. Amână judecarea cererii de acordare a ajutorului public judiciar la data de 15.11.2012 când, în baza art. 21. al. 2 din Legea 146/1997, se va pronunţa în Camera de Consiliu asupra cererii de acordare a ajutorului public judiciar formulată de reclamantul C**** I****. Citează pârâţii pentru termenul de 29.11.2012. Acordă termen în cunoştinţă reclamantului. Pune în vedre reclamantului să verifice şi să depună toate documentele şi să facă toate menţiunile conform OUG 51/2008 Pronunţată în şedinţa publică din 01.11.2012.
Acordă termen pentru judecarea acţiunii la data de 01.11.2012, termen în cunoştinţă, în conformitate cu art. 153 al. 1 C.proc.civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 202/2010, părţilor. Citează reclamantul cu menţiunile de a face dovada achitării taxei de timbru în valoare de 2811 lei şi timbre judiciar în valoare de 5 lei, aferentă cuantumului valorii precizate imobilului, de a depune împuternicirea dată avocatului ales şi de a depune dovada demersurilor făcute pentru obţinerea certificatului fiscal pentru imobilul în litigiu. Pronunţată în şedinţa publică din 04.10.2012.