T*** A*** Ş*****
InculpatÎn baza art. 87 alin. 1 din OUG 195/2002 rep. cu aplicarea art. 74 alin. 1 lit. a C.p. şi art. 76 alin. 1 lit. d C.p. Condamnă pe inculpatul T*** A*** Ş*****, fiul lui Fănel şi Paula, născut la data de 08.02.1988, în Dr.Tr.Severin, jud. Mehedinţi, domiciliat în Dr.Tr.Severin, str. Cpt. Romulus Lepri nr. 7, jud. Mehedinţi, CNP – *********0038, la pedeapsa de 3 (trei) luni închisoare, cu interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit.a teza a II-a şi lit. b C.p. în condiţiile art. 71 alin.2 C.p. În baza art. 81- art. 82 C.p. Dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 2 ani şi 3 luni. În baza art. 359 C.p.p. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C.p. În baza art.71 alin.5 C.p. Dispune suspendarea executării pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit.a teza a II-a şi lit.b C.p. pe durata termenului de încercare. Obligă inculpatul la 300 lei cheltuieli judiciare statului din care suma de 100 lei reprezentând 50% din valoarea totală a onorariului pentru avocatul din oficiu Vătăşescu Florina, conform delegaţiei nr. 79/20.12.2012, să fie avansată din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu recurs în termen de 10 zile de la pronunţare pentru procuror şi inculpat. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 04.03.2013, la sediul Judecătoriei Dr. Tr.Severin.
Hotarare 484/2013 din 04.03.2013Amână pronunţarea la data de 04.03.2013. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 01.03.2013, la sediul Judecătoriei Dr.Tr.Severin.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 01.03.2013Amână cauza la data de 01.03.2013 în vederea administrării probatoriului administrat în cauză.
Incheiere de sedinta din 08.02.2013Admite cererea formulată de inculpat, privind acordarea unui termen pentru a-şi angaja apărător ales.
Incheiere de sedinta din 25.01.2013