P***** M****
InculpatS******** C*********
Parte vătămatăÎn baza art. 208 alin.1 Cod penal cu aplic. art. 37 alin. 1 lit. a Cod penal şi art. 3201 alin. 7 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul P***** M****, în prezent aflat în stare de deţinere, la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare. În baza art. 61 Cod penal revocă liberarea condiţionată din executarea pedepsei de 6 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 2089/15.09.2005 a Judecatoriei Vaslui şi contopeste restul rămas neexecutat ca urmare a liberării condiţionate, de 801 zile închisoare, cu pedeapsa aplicată prin prezenta, de 3 ani şi 6 luni închisoare, inculpatul urmând a executa pedeapsa cea mai grea, de 3 ani şi 6 luni închisoare. În baza art. 71 Cod penal interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod penal de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până la executarea integrală a pedepsei aplicate, cu titlu de pedeapsă accesorie. În baza art. 192 alin.1 Cod penal cu aplic. art. 37 alin. 1 lit. a Cod penal şi art. 3201 alin. 7 Cod procedură penală, condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare. În baza art. 61 Cod penal revocă liberarea condiţionată din executarea pedepsei de 6 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 2089/15.09.2005 a Judecatoriei Vaslui şi contopeste restul rămas neexecutat ca urmare a liberării condiţionate, de 801 zile închisoare, cu pedeapsa aplicată prin prezenta, de 1 an şi 6 luni închisoare, inculpatul urmând a executa pedeapsa cea mai grea, de 1 an şi 6 luni închisoare. În baza art. 71 Cod penal interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod penal de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până la executarea integrală a pedepsei aplicate, cu titlu de pedeapsă accesorie. Constată că faptele pentru care inculpatul a fost trimis în judecată în prezenta cauză sunt concurente între ele precum şi cu faptele pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 543/01.03.2012 a Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti, definitivă prin decizia penală nr. 815/24.04.2012 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a II a Penală, prin sentinţa penală nr. 1716/14.09.2010 a Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti, definitivă prin decizia penală nr. 118/20.01.2011 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia I Penală şi prin sentinţa penală nr. 775/16.04.2009 a Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti, definitivă la data de 28.07.2009 prin nerecurarea deciziei penale nr. 438/06.07.2009 a Tribunalului Bucureşti – Secţia a II a Penală. Descontopeşte pedepsele stabilite prin sentinţa penală nr. 543/01.03.2012 a Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti şi prin sentinţa penală nr. 1716/14.09.2010 a Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti, şi le repune în individualitatea lor, după cum urmează: pedeapsa unică şi indivizibilă de 4 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 543/01.03.2012 a Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti; pedeapsa unică şi indivizibilă de 3 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 1716/14.09.2010 a Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti; pedeapsa unică şi indivizibilă de 7 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 775/16.04.2009 a Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti. În baza art. 33 lit. a Cod penal, art. 34 lit. b Cod penal şi art. 36 alin. 1 Cod penal contopeşte: - pedeapsa unică şi indivizibilă de 3 ani şi 6 luni închisoare stabilită prin prezenta hotărâre, - pedeapsa unică şi indivizibilă de 1 an şi 6 luni închisoare stabilită prin prezenta hotărâre, - pedeapsa unică şi indivizibilă de 4 ani şi 6 luni închisoare stabilită prin sentinţa penală nr. 543/01.03.2012 a Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti, - pedeapsa unică şi indivizibilă de 3 ani închisoare stabilită prin sentinţa penală nr. 1716/14.09.2010 a Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti, - pedeapsa unică şi indivizibilă de 7 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 775/16.04.2009 a Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti, - sporul de 1 an închisoare aplicat prin sentinţa penală nr. 543/01.03.2012 a Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti, şi aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 7 ani închisoare. Menţine sporul de 1 an închisoare aplicat prin sentinţa penală nr. 543/01.03.2012 a Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti, pe care îl sporeşte cu 1 an închisoare, astfel încât în final inculpatul are de executat pedeapsa de 9 ani închisoare. În baza art. 71 Cod penal aplică inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 64 lit. a (teza a II a) şi b Cod penal, pe durata executării pedepsei principale. În baza art. 36 alin. 3 Cod penal deduce din pedeapsa aplicată perioada efectiv executată de la 28.01.2009 la zi. Constată că inculpatul a fost cercetat în stare de deţinere în altă cauză. În baza art. 116 alin. 1 şi 3 Cod penal interzice inculpatului P***** M**** prezenţa pe teritoriul municipiului Bucureşti pe o perioadă de 5 ani. În baza art. 35 alin. 5 teza I Cod penal aplică o singură dată măsura de siguranţă constând în interzicerea prezenţei inculpatului pe teritoriul municipiului Bucureşti, pe durata cea mai lungă, respectiv pe o perioadă de 5 ani. În baza art. 112 Cod penal raportat la art. 118 alin. 1 lit. e Cod penal confiscă de la inculpat suma de 300 lei obţinută prin săvârşirea infracţiunii. În baza art. 35 alin. 5 teza a II a Cod penal cumulează măsura de siguranţă a confiscării speciale luate prin prezenta hotărâre (300 lei) cu cele luate prin sentinţa penală nr. 775/16.04.2009 a Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti (220 lei), prin sentinţa penală nr. 1716/14.09.2010 a Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti (600 lei) şi prin sentinţa penală nr. 543/01.03.2012 a Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti ( 600 lei, 500 lei, 10 lei, 700 lei, 100 lei, 400 lei, 700 lei, 600 lei, 200 lei, 230 lei, 500 lei, 700 lei, 1500 lei, 250 lei, 700 lei), astfel încât, în final, se confiscă de la inculpa suma totală de 8.810 lei. Constată că partea civilă S******** C*********, cu domiciliul în Bucuresti, str. Sibiu nr. 7, bl. T9, et. 3, ap. 39, sector 6, moştenitor al părţii vătămate constituite parte civilă S******** C*********a, a renunţat la acţiunea civilă exercitată în cauză. Anulează mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 741/2012/26.04.2012 emis în baza sentinţei penale nr. 543/01.03.2012 a Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti În baza art.191 al.1 Cod procedură penală obliga inculpatul la 1.500 lei cheltuieli judiciare către stat. Onorariul avocatului din oficiu, în cuantum de 200 lei, se va avansa din fondurile Ministerului Justitiei. Cu recurs în 10 zile de la pronunţare pentru Ministerul Public şi de la comunicare pentru părţi. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17.10.2012.
Amână pronunţarea la data de 17.10.2012.
Faţă de lipsa de procedură cu partea civilă S******** C*********.
Faţă de lipsa de procedură cu partea civilă şi pentru a se proceda la ataşarea hotărârilor de condamnare pronunţate de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti şi Judecătoria Vaslui.