S********** P****
ContestatorA************ F********* P****** S******
IntimatAdmite excepţia netimbrării acţiunii invocată din oficiu. Anulează cererea formulată de contestatorul S********** P**** în contradictoriu cu intimatul ADMINISTRAŢIA FINANŢELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI SUCEAVA ca netimbrată. Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 05.04.2012.
Pune în vedere intimatei – prin apărător să depună la dosar în integralitate dosarul de executare nr. 1780617335011/2010. Amână cauza la data de 5 aprilie 2012, ora 08:30, pentru când se va repeta procedura de citare cu contestatorul - cu menţiunea de a depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 63 lei şi a timbrului judiciar în cuantum de 3 lei aferente contestaţiei la executare şi dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 10 lei şi a timbrului judiciar în cuantum de 0,3 lei aferente cererii de suspendare a executării silite, sub sancţiunea anulării cererii şi cu menţiunea de a preciza clar obiectul acţiunii, respectiv dacă contestă doar actele de executare silită sau şi decizia de impunere, intimata având termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 15 martie 2012.