V***** G***
Recurent inculpatA********** N******** A V******
Intimat parte civilăÎn baza art. 296 1 alin.1 lit. l din Legea 571/2003, cu aplic. art. 3201 alin. 7 C.p.p. condamnă pe inculpatul la pedeapsa de: - 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false. În baza art. 270 alin.3 teza I din Legea 86/2006 cu aplic. art. 3201 alin. 7 C.p.p., condamnă pe inculpatul la: - 1 an şi 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere şi transport de bunuri care trebuie plasate sub un regim vamal, cunoscând că acestea provin din contrabandă. În baza art.34 lit. b Cod penal raportat la art.33 lit. a Cod penal, contopeşte pedepsele, aplicând inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 1 an şi 4 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de: - 1 an şi 4 luni închisoare. În baza art.71 alin.2 C.penal interzice inculpatului drepturile prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a-II-a şi lit.b C.penal. În baza art.81 Cod penal dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate. În baza art.82 Cod penal stabileşte în sarcina inculpatului un termen de încercare cu durata de 3 ani şi 4 luni, calculat de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza art. 359 Cod de procedură penală, îi atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art.83, 84 Cod penal, a căror nerespectare conduce la revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei. În baza art.71 alin.5 C.penal suspendă executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii. În baza art. 118 al.1 lit. f, dispune confiscarea cantităţii de 16.400 ţigarete ridicate de la inculpat, ridicate prin adeverinţa de reţinere a bunurilor nr. 12A din 13.07.2010 ( fila 11 dos.UP). În baza art. 14, 346 alin.1 Cod procedură penală raportat la art. 998, 999 C.civ.,admite acţiunea civilă formulată de partea civilă şi obligă inculpatul să achite părţii civile , suma de 7994 lei şi majorări de întârziere de la data săvârşirii infracţiunii până la data achitării integrale a prejudiciului cu titlu de despăgubiri. În baza art.191 alin.1 Cod procedură penală, obligă inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în sumă de 500 lei. Cu recurs, în termen de 10 zile de la pronunţare pentru procuror şi inculpat şi de la comunicare pentru partea civilă. Pronunţată în şedinţa publică din 10.09.2012.