O******* V***** I******* G**** S* - P***** B** A******** S*
Intimat ASIGURĂTORO******* V***** I******* G**** S* - D******* J******* - P***** B** A******** S*
Intimat ASIGURĂTORM**** R*****
Intimat INCULPATA******* M****
Recurent PARTE CIVILĂS******* C***** M******** T********
Intimat PARTE CIVILĂÎn temeiul art. 184 al. 2, 4 Cod penal, cu aplicarea art. 320 ind 1 al 7 C.pr.pen. condamnă inculpata M.R. la pedeapsa de: - 4 (patru) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală. Interzice inculpatei exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a-II-a şi b Cod penal, pe durata şi în condiţiile art. 71 alin. 2 Cod penal. În temeiul art. 81 C. pen, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei, stabilind termen de încercare de 2 ani şi 4 luni , în condiţiile art. 82 C. pen. În temeiul art. 359 C.pr.pen. atrage atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 83 C.pen., în sensul că, săvârşirea în termenul de încercare a unei infracţiuni intenţionate, are drept urmare revocarea suspendării condiţionate, cu consecinţa executării în întregime a pedepsei, care nu se contopeşte cu pedeapsa pentru infracţiunea ulterioară. În temeiul art. 71 alin. 5 Cod penal, suspendă executarea pedepselor accesorii, pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii. În temeiul art. 14 şi art 346 C.p.p., rap. la art. 998, 999 C.civ., obligă inculpata alături de asigurător SC BCR Asigurări SA, la plata către partea civilă A******* M**** a sumei de 10.000 lei, cu titlu de daune materiale şi suma de 30.000 lei la cu titlu de daune morale. Respinge în rest pretenţiile civile. În temeiul art. 346 al. 1 C.p.p. raportat la art. 313 al.1 din Legea nr. 95/2006 modificată prin OUG nr. 72/2006, constată că S******* C***** M******** T******** nu a formulat pretenţii civile în cauză. În temeiul art. 191 alin. 1 C.proc.pen., obligă inculpata la plata sumei de 500 lei cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţa publică din data de 22.10.2012.
Amână judecarea cauzei la data de 22.10.2012, pentru când inculpata are termen în cunoştinţă. Partea civilă A******* M**** va depune, în scris, cât la sută din suma cu care se constituie parte civilă, reprezintă daunele morale şi cât la sută reprezintă daunele materiale. Se citează S******* C***** M******** T******** cu menţiunea dacă se constituie parte civilă în cauză. Pronunţată în şedinţa publică din 24.09.2012.