Dosar 18585/193/2012 din 16.11.2012

infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 18585/193/2012
Data dosar:
16.11.2012
Instanta:
Judecătoria Botoșani
Departament:
Secţia Penală
Obiect:
infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 25.09.2013 la ora 08:30

    Complet: PN5
  • Condamnare

    Condamnă inculpatul Babiuc Vasile pentru săvârşirea infracţiunii de refuz al conducătorului unui autovehicul de a se supune recoltării probelor biologice sau testării aerului expirat, în vederea stabilirii alcoolemiei, infracţiune prevăzută de art.87 alin.5 din O.U.G. 195/2002 cu aplicarea art.74 lit.a, art.76 din Codul penal la pedeapsa de 6 (şase) luni închisoare. În temeiul art.81 din Codul penal suspendă condiţionat executarea pedepsei aplicate pe o durată de 2 ani şi 6 luni ce constituie termen de încercare conform art. 82 din Codul penal. Pe durata şi în condiţiile art.71 din Codul penal interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit.a teza a doua, lit.b din Codul penal iar în baza art.71 alin.5 din Codul penal suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării executării închisorii. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art.83 din Codul penal privind consecinţele nerespectării termenului de încercare. În temeiul art.191 alin.1 din Codul de procedură penală obligă inculpatul să achite statului cheltuieli judiciare în sumă de 150 lei. Cu recurs în termen de 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţa publică din 25 septembrie 2013.

    Hotarare 2107/2013 din 25.09.2013
  • Sedinta din data de 13.09.2013 la ora 08:30

    Complet: PA5
  • Amână cauza

    amînă pronunţarea la data de 25.09.2013, ora 14.30

    Incheiere de sedinta din 13.09.2013
  • Sedinta din data de 13.08.2013 la ora 08:30

    Complet: CVP
  • Amână cauza

    administrare probe

    Incheiere de sedinta din 13.08.2013
  • Sedinta din data de 05.06.2013 la ora 08:30

    Complet: PN5
  • Amână cauza

    administrare probe

    Incheiere de sedinta din 05.06.2013
  • Sedinta din data de 17.04.2013 la ora 08:30

    Complet: PN5
  • Amână cauza

    ADMINISTRARE PROBE

    Incheiere de sedinta din 17.04.2013
  • Sedinta din data de 22.03.2013 la ora 08:30

    Complet: PA5
  • Amână cauza

    administrare probe

    Incheiere de sedinta din 22.03.2013
  • Sedinta din data de 18.02.2013 la ora 08:30

    Complet: PN5
  • Amână cauza

    administrare probe

    Incheiere de sedinta din 18.02.2013
  • Sedinta din data de 15.01.2013 la ora 08:30

    Complet: PA5
  • Amână cauza

    ADMINISTRARE PROBE

Flux dosar


Actualizare GRPD