P******** C* I*** - C******
InculpatCondamnă inculpatul Pădurariu Ioan Claudiu pentru săvârşirea infracţiunii de refuz al conducătorului unui autovehicul de a se supune recoltării probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, infracţiune prevăzută de art.87 alin.5 din O.U.G. 195/2002 cu aplicarea art.320 ind.1 alin.7 din Codul de procedură penală la pedeapsa de 1 (un) an şi 4 (patru) luni închisoare. În temeiul art.81 din Codul penal suspendă condiţionat executarea pedepsei aplicate pe o durată de 3 ani şi 4 luni ce constituie termen de încercare conform art. 82 din Codul penal. Pe durata şi în condiţiile art.71 din Codul penal interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit.a teza a doua, lit.b din Codul penal iar în baza art.71 alin.5 din Codul penal suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării executării închisorii. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art.83 din Codul penal privind consecinţele nerespectării termenului de încercare. În temeiul art.191 alin.1 din Codul de procedură penală obligă inculpatul să achite statului cheltuieli judiciare în sumă de 260 lei. Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 18 februarie 2013.
Hotarare 387/2013 din 18.02.2013ALTE CAUZE