D*** Ş*****
Recurent CondamnatÎn temeiul art. 449 alin. 1 lit. a C. pr. pen., admite cererea de contopire formulată de către petentul condamnat, în prezent în stare de deţinere în Penitenciarul Timişoara. Constată că fapta pentru care petentul a fost condamnat la pedeapsa de 5 ani închisoare, prin sentinţa penală cu nr. 787/17.04.2012 a Judecătoriei Galaţi, def. prin nerecurare la data de 08.05.2012, este concurentă cu pentru care petentul a fost condamnat la pedeapsa de 5 ani închisoare prin s.p. nr. 2705/12.12.2011 a Judecătoriei Galaţi, definitivă la data de 07.03.2012 prin decizia penală 327/07.03.2012 a Curţii de Apel Galaţi. În temeiul art. 33 lit. a, 34 alin. 1 lit. b C.p., contopeşte pedeapsa de 5 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală cu nr. 787/17.04.2012 a Judecătoriei Galaţi, şi pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată prin s.p. nr. 2705/12.12.2011 a Judecătoriei Galaţi, în pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare, pe care o sporeşte cu un an, urmând ca în final inculpatul să execute pedeapsa de 6 ani închisoare. În temeiul art. 71 C.pen., interzice inculpatului drepturile prevăzute la art. 64 lit. a teza a II a şi lit b C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat. În temeiul art. 88 şi art. 36 alin. 3 C.p. deduce durata reţinerii de 24 de ore din data de 02.06.2011 şi perioada în care petentul a fost reţinut şi arestat preventiv precum şi durata executată începând cu data de 12.10.2011 la zi. Anulează mandatele nr. 876/09.05.2012 şi mandatul nr. 2940/12.03.2012, ambele emise de Judecătoria Galaţi şi dispune emiterea unui nou mandat potrivit prezentei sentinţe. În temeiul art.192 al.3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. În temeiul art.189 al.2 C.pr.pen., dispune plata sumei de 100 lei, reprezentând onorariu avocat din oficiu, din fondul Ministerului Justiţiei, către Baroul Timiş. Cu drept de recurs în 10 zile de la pronunţare pentru procuror şi de la comunicare pentru petentul condamnat. Pronunţată în şedinţă publică azi 21.09.2012.
A.P.21.09.12
Amână judecarea cauzei la data de 19.09.2012, Se emite adresă către Biroul Executări Penale din cadrul Judecătoriei Galaţi pentru a se comunica sentinţele penale nr. 2705 /12.12.2011 precum şi s.p. nr. 787/17.04.2012. Pronunţată în şedinţa publică din 27.08.2012