M******* P******
Recurent InculpatF***** I****
Recurent InculpatM******* C*********
Recurent InculpatO***** S***** R*****
Intimat Parte civilăÎn baza art. 334 Cod procedură penală admite cererea de schimbare a încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina inculpatului M******* P****** din infracţiunile prevăzute de art. 108 alin. 1 lit. a, alin. 2 lit. a din Legea nr. 46/2008 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal şi de art. 110 alin. 1 lit. a, alin. 2 lit. a din Legea 46/2008 în infracţiunile prevăzute de art. 108 alin. 1 lit. a, alin. 2 lit. a din Legea nr. 46/2008 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal şi de art. 110 alin. 1 lit. a, alin. 2 lit. a din Legea 46/2008, ambele cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal. I. În temeiul art. 108 alin. 1 lit. a alin. 2 lit. a din Legea nr. 46/2008 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal şi cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal raportat la art. 3201 alin. 7 Cod penal condamnă inculpatul M******* P****** la 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tăiere ilegală de arbori. În temeiul art. 83, alin. 1 Cod penal revocă suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 8 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 381 din 18.09.2007 a Judecătoriei Reghin rămasă definitivă prin neapelare şi dispune executarea în întregime a acestei pedepse. În conseciţă, instanţa cumulează aritmetic pedeapsa revocată cu pedeapsa aplicată prin prezenta sentinţă şi dispune ca inculpatul să execute o pedeapsă de 1 an şi 8 luni închisoare. În temeiul art. 110 alin. 1 lit. a, alin. 2 lit. a din Legea nr. 46/2008 cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal raportat la art. 3201 Cod procedură penală condamnă inculpatul M******* P****** la 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt de arbori. În temeiul art. 83, alin. 1 Cod penal revocă suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 8 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 381 din 18.09.2007 a Judecătoriei Reghin rămasă definitivă prin neapelare şi dispune executarea în întregime a acestei pedepse. În conseciţă, instanţa cumulează aritmetic pedeapsa revocată cu pedeapsa aplicată prin prezenta sentinţă şi dispune ca inculpatul să execute o pedeapsă de 1 an şi 8 luni închisoare. Constata că infracţiunile reţinute în sarcina inculpatului prin prezenta se află în concurs real de infracţiuni, conform art. 33 lit. a Cod penal, iar în temeiul art. 33 lit. a şi 34 alin. 1, lit. b Cod penal contopeşte pedepsele ce vor fi aplicate inculpatului prin prezenta, urmând ca în final inculpatul M******* P******, să execute pedeapsa cea mai grea de 1 an şi 8 luni închisoare. În temeiul şi în condiţiile art. 71 alin. 2 Cod penal interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a-II-a şi b Cod penal. II. În temeiul art. 108 alin. 1 lit. a alin. 2 lit. a din Legea nr. 46/2008 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal şi cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal raportat la art. 3201 alin. 7 Cod penal condamnă inculpatul M******* C********* la 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tăiere ilegală de arbori. În temeiul art. 110 alin. 1 lit. a alin. 2 lit. a din Legea nr. 46/2008 cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal raportat la art. 3201 alin. 7 Cod procedură penală condamnă inculpatul M******* C********* la 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt de arbori. În temeiul art. 85 alin. 1 Cod penal instanţa anulează suspendarea condiţionată a pedepsei de 2 ani aplicată prin sentinţa penală nr. 218/18.05.2009. Dispune descontopirea acestei pedepse rezultante de 2 ani închisoare şi repune în individualitatea lor pedepsele de: - 2 ani închisoare aplicată pentru comiterea unei infracţiuni de vătămare corporală gravă; - 2 ani închisoare pentru comiterea unei infracţiuni de ultraj contra bunelor moravuri. În temeiul art. 85 alin. 1 Cod penal instanţa anulează suspendarea condiţionată a pedepsei de 3 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 455/16.10.2008. Dispune descontopirea acestei pedepse rezultante de 2 ani închisoare şi repune în individualitatea lor pedepsele de: - 3 luni închisoare aplicată pentru comiterea infracţiunii prevăzute de art. 32 alin. 1 teza 2 OG 96/1998; - 3 luni închisoare aplicată pentru comiterea infracţiunii prevăzute de art. 98 alin. 1 teza 2 Cod silvic. În temeiul art. 85 alin. 1 Cod penal instanţa anulează suspendarea condiţionată a pedepsei de 10 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 473/28.12.2011. Dispune descontopirea pedepsei de 3 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 279/07.07.2011 a Judecătoriei Reghin rămasă definitivă prin decizia penală nr. 696/R pronunţată de Curtea de Apel Tg. Mureş la data de 09.11.2011 şi repune în individualitatea lor pedepsele componente de: - 1 an închisoare aplicată pentru comiterea unei infracţiuni de tăiere fără drept a vegetaţiei forestiere; - 1 an închisoare aplicată pentru comiterea unei infracţiuni de furt de arbori; - 2 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 218 /18.05.2009 pronunţată de Judecătoria Reghin, pedeapsă ce a fost revocată. Dispune descontopirea pedepsei de 2 ani şi 10 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 381/26.10.2011 a Judecătoriei Reghin rămasă definitivă prin decizia penală nr. 115/R pronunţată de Curtea de Apel Tg. Mureş la data de 15.02.2012 şi repune în individualitatea lor pedepsele componente de: - 10 luni închisoare aplicată pentru comiterea unei infracţiuni de tăiere fără drept a vegetaţiei forestiere; - 10 luni închisoare aplicată pentru comiterea unei infracţiuni de tăiere fără drept a vegetaţiei forestiere; - 2 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 218 /18.05.2009 pronunţată de Judecătoria Reghin, pedeapsă ce a fost revocată. Dispune descontopirea pedepsei de 8 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 358/13.10.2011 a Judecătoriei Reghin şi repune în individualitatea lor pedepsele componente de: - 1 an închisoare aplicată pentru comiterea unei infracţiuni de tăiere fără drept a vegetaţiei forestiere; - 1 an şi 4 luni închisoare aplicată pentru comiterea unei infracţiuni de furt de arbori; - 3 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală 455 din 16.10.2008 a Judecătoriei Reghin pentru comiterea infracţiunii prevăzute de art. 32 alin. 1 teza 2 OG 96/1998; - 3 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală 455 din 16.10.2008 a Judecătoriei Reghin pentru comiterea infracţiunii prevăzute de art. 98 alin. 1 teza 2 Cod silvic; - 7 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală 553 din 04.12.2008 a Judecătoriei Reghin, definitivă prin decizia penală 188/A din 18.06.2010 a Tribunalului Mureş şi decizia penală 533/R din 07.12.2010 a Curţii de Apel Tg. Mureş; - 2 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală 218 din 18 mai 2009 a Judecătoriei Reghin pentru comiterea infracţiunii prevăzute de art. 182 alin. 1, 2 Cod penal cu aplicarea art. 75 lit. a, c Cod penal; - 2 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală 218 din 18 mai 2009 a Judecătoriei Reghin pentru comiterea infracţiunii prevăzute de art. 321 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 75 lit. a, c Cod penal. Dispune descontopirea pedepsei de 1 an închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 85/01.03.2011 a Judecătoriei Reghin şi repune în individualitatea lor pedepsele componente de: - 9 luni închisoare aplicată pentru comiterea unei infracţiuni de ultraj; - 3 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 455/16.10.2008 pronunţată de Judecătoria Reghin, pedeapsă ce a fost revocată. În baza art. 39 coroborat cu art. 33 şi 34 Cod penal contopeşte pedepsele aplicate prin prezenta hotărâre cu pedepsele repuse în individualitatea lor şi cu pedeapsa de 7 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 553/04.12.2008 rămasă definitivă prin decizia penală nr. 533/R pronunţată de Curtea de Apel Tg. Mureş la data de 07.12.2010, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare, pe care instanţa o va spori cu 3 ani, în final inculpatul M******* C*********, urmând să execute pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare. În baza art. 36 alin. 3 Cod penal deduce din pedeapsa rezultantă perioada executată de la de 16.08.2006 la 24.04.2007 şi de la 22.12.2010 la zi. În baza şi condiţiile art. 71 alin. 1 Cod penal interzice inculpatului, pe durata prevăzută de acest text drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 teza 2 şi alin. 2 Cod penal. Dispunea anularea mandatelor de executare emise în baza hotărârilor ale căror pedepse au fost contopite prin prezenta sentinţă. III. În temeiul art. 108 alin. 1 lit. a alin. 2 lit. a din Legea nr. 46/2008 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal raportat la art. 3201 alin. 7 Cod penal condamnă inculpatul Farkaş Iosif la 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tăiere ilegală de arbori. În temeiul art. 110 alin. 1 lit. a alin. 2 lit. a din Legea nr. 46/2008 cu aplicarea art. 3201 alin. 7 Cod procedură penală condamnă inculpatul Farkaş Iosif la 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt de arbori. În temeiul art. 85 alin. 1 Cod penal instanţa anulează suspendarea condiţionată a pedepsei de 1 an şi 6 luni aplicată prin sentinţa penală nr. 131/04.03.2010 pronunţată de Judecătoria Reghin. În temeiul art. 85 alin. 1 Cod penal instanţa anulează suspendarea condiţionată a pedepsei de 1 an şi 6 luni aplicată prin sentinţa penală nr. 611/09.11.2010 rămasă definitivă prin decizia penală nr. 220/R pronunţată de Curtea de Apel Tg. Mureş la data de 08.03.2012. Dispune descontopirea acestei pedepse rezultante de 1 an şi 6 luni închisoare şi repune în individualitatea lor pedepsele de: - 8 luni închisoare aplicată pentru comiterea unei infracţiuni de tăiere ilegală de arbori; - 1 an închisoare pentru comiterea unei infracţiuni de furt de arbori; - 1 an şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 131/04.03.2010 pronunţată de Judecătoria Reghin. În temeiul art. 85 alin. 1 Cod penal instanţa anulează suspendarea condiţionată a pedepsei de 6 luni aplicată prin sentinţa penală nr. 345/04.10.2011. Dispune descontopirea acestei pedepse rezultante de 6 luni închisoare şi repune în individualitatea lor pedepsele de: - 6 luni închisoare aplicată pentru comiterea unei infracţiuni de tăiere ilegală de arbori; - 6 luni închisoare pentru comiterea unei infracţiuni de furt de arbori. Dispune descontopirea pedepsei de 2 ani şi 2 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 404/08.11.2011 a Judecătoriei Reghin rămasă definitivă prin decizia penală nr. 110/R pronunţată de Curtea de Apel Tg. Mureş la data de 15.02.2012 şi repune în individualitatea lor pedepsele componente de: - 6 luni închisoare aplicată pentru comiterea unei infracţiuni de tăiere ilegală de arbori; - 8 luni închisoare aplicată pentru comiterea unei infracţiuni de furt de arbori. - 1 an şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 131/04.03.2010 pronunţată de Judecătoria Reghin, pedeapsă ce a fost revocată. Dispune descontopirea pedepsei de 1 an şi 4 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 637 pronunţată de Judecătoria Tg. Mureş la data de 15.06.2011 (sentinţă prin care au fost contopite sentinţele nr. 103/2011şi 43/2011) şi repune în individualitatea lor pedepsele componente de: - 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 103/15.03.2011 a Judecătoriei Reghin pentru comiterea unei infracţiuni de tăiere ilegală de arbori; - 8 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 103/15.03.2011 a Judecătoriei Reghin pentru comiterea unei infracţiuni de tăiere ilegală de arbori; - 1 an închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 43/08.02.2011 a Judecătoriei Reghin pentru comiterea unei infracţiuni de tăiere ilegală de arbori. În baza art. 36 coroborat cu art. 33 şi 34 Cod penal contopeşte pedepsele aplicate prin prezenta hotărâre cu pedepsele repuse în individualitatea lor, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare, pe care instanţa o va spori cu 2 ani, în final inculpatul Farkaş Iosif, urmând să execute pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare. În baza art. 36 alin. 3 Cod penal deduce din pedeapsa rezultantă perioada executată de la data de 08.03.2011 la 04.01.2012 şi de la 21.03.2012 la zi. În baza şi condiţiile art. 71 alin. 1 Cod penal interzice inculpatului, pe durata prevăzută de acest text drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 teza 2 şi alin. 2 Cod penal. Dispunea anularea mandatelor de executare emise în baza hotărârilor ale căror pedepse au fost contopite prin prezenta sentinţă. În baza art. 346 alin. 1, art. 14 alin. 3 lit. b Cod procedură penală raportat la art. 998, 999, 1003 Cod civil, admite în parte acţiunea civilă exercitată de partea civil RNP Direcţia Silvică Mureş – O***** S***** R***** şi obligă inculpaţii în solidar să-i plătească suma de 808,56 lei cu titlu de daune materiale. În temeiul art. 191 alin. 2 Cod procedură penală obligă inculpaţii la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cauză, în cuantum total de 2350 lei (M******* P****** – 650 lei; Farkaş Iosif – 950 lei; M******* C********* – 750 lei), din care suma de 950 lei provine din faza de urmărire penală. Suma de 1800 lei reprezentând onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu care au asigurat apărarea în cursul urmăririi penale şi în cursul judecăţii se va avansa din fondurile speciale ale Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti în contul Baroului Mureş. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare pentru inculpatul M******* P****** şi de la comunicare pentru inculpaţii M******* C********* şi Farkaş Iosif şi partea civilă. Pronunţată în şedinţă publică azi 06 noiembrie 2011.
Hotarare 304/2012 din 06.11.2012-din lipsă de timp pentru deliberare, amână pronunţarea la 06.11.2012
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 23.10.2012Având nevoie de timp pentru a delibera şi pentru a da posibilitatea părţilor să depună la dosar concluzii sau note scrise dispune amânarea pronunţării la 23.10.2012
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 09.10.2012- emiterea unei adrese către Baroul Mureş pentru a solicita desemnarea apărătorilor din oficiu pentru fiecare inculpat - reluarea procedurii de citare cu inculpaţii arestaţi - reluarea procedurii de citare cu inculpatul M******* P****** cu mandat de aducere şi executare efectivă, sub sancţiunea amenzii în caz de neexecutare - verificarea inculpatului M******* P****** anterior următorului termen de judecată la ANP Bucureşti şi Inspectoratul General al Poliţiei – Urmăriţi Încarceraţi, dacă a fost arestat între timp
Incheiere de sedinta din 11.09.2012