S* O****** I***** R*** S**
ReclamantD******* G******* A F********* P****** A****
PârâtRespinge cererea de suspendare. Respinge contestaţia completată. Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, azi 16 Iulie 2013, la Tribunalul Argeş –Secţia Civilă, complet specializat Contencios Administrativ şi Fiscal.
Hotarare 3728/2013 din 16.07.2013Stabileşte cauţiune în cuantum de 2% din suma contestată şi îi pune în vedere reclamantei, prin reprezentant, să facă dovada consemnării acesteia până la următorul termen de judecată. Se comunică intimatei, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Argeş, precizarea formulată de reclamantă. În vederea discutării cererii de suspendare, amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 16 iulie 2013. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 18 iunie 2013, la Tribunalul Argeş, Secţia Civilă, complet specializat contencios administrativ şi fiscal.
Incheiere de sedinta din 18.06.2013Ia act de completarea obiectului cererii de chemare în judecată, în sensul că se solicită şi anularea deciziei nr. 120/2012. Încuviinţează pentru părţi proba cu înscrisuri. Pune în vedere părţilor, ca până la următorul termen de judecată, să depună la dosar toate înscrisurile care au legătură cu obiectul cauzei. Pune în vedere reclamantei, prin reprezentant, să depună la dosar, în copie certificată pentru conformitate cu originalul, decizia a cărei anulare o solicită. Prorogă discutarea necesităţii administrării probei cu expertiză tehnică judiciară în specialitatea contabilitate, după depunerea înscrisurilor. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 18 iunie 2013, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi 21 Mai 2013, la Tribunalul Argeş, Secţia civilă, complet specializat contencios administrativ şi fiscal.
Incheiere de sedinta din 21.05.2013Încuviinţează cererea de amânare formulată de reprezentanta reclamantei. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 21 mai 2013, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi 15 Aprilie 2013, la Tribunalul Argeş, Secţia civilă, complet specializat contencios administrativ şi fiscal.
Incheiere de sedinta din 15.04.2013Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 15 aprilie 2013, pentru când se citează reclamanta, cu un exemplar al întâmpinării. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi 25 Martie 2013, la Tribunalul Argeş, Secţia civilă, complet specializat contencios administrativ şi fiscal.
Incheiere de sedinta din 25.03.2013