M******* V*****
Recurent InculpatD******* S****** S******
Intimat Parte civilăAdmite recursul declarat de inculpatul M******* V***** împotriva sentinţei penale nr.234/15.10.2012 a Judecătoriei Fălticeni. Casează, în parte sentinţa penală sus menţionată şi în rejudecare: Înlătură aplicarea art.34 alin. 1 lit. b, art.39 alin.1 Cod penal şi a art.83 alin.1 Cod penal. Condamnă pe inculpatul M******* V***** pentru săvârşirea infracţiunii de tăiere fără drept de arbori, prev. de art.108 alin.1 lit.a, alin.2 lit.c din Legea nr.46/2008, cu aplicare art.74 lit.b şi c Cod penal, art.76 lit.e teza I Cod penal la pedeapsa de 4 luni închisoare (în loc de 2 ani închisoare). În baza art.83 alin.1 Cod penal, revocă beneficiul suspendării condiţionate a executării pedepsei de 6 luni închisoare, aplicate prin sentinţa penală nr.204 din 19.06.2009 a Judecătoriei Fălticeni şi dispune ca inculpatul M******* V***** să execute în întregime această pedeapsă alături de cea aplicată prin prezenta decizie, în total 10 luni închisoare. Admite, în parte, acţiunea civilă exercitată de partea civilă D******* S****** S****** şi constată că prejudiciul cauzat acesteia este în cuantum de 831,59 lei, despăgubiri civile ce au fost achitate de inculpatul M******* V***** la data de 08.01.2013. Respinge restul pretenţiilor civile formulate de partea civilă, ca nefondate. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate care nu sunt contrare prezentei decizii. Cheltuielile judiciare din recurs rămân în sarcina statului, inclusiv onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat (av.Călugăreanu Mihai) în sumă de 200 lei, ce se va avansa din fondul MJ în contul Baroului Suceava. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din 11.01.2013.
Hotarare 27/2013 din 11.01.2013