G****** G* D***** V*******
InculpatSP 410/2012 Condamnă pe inculpatul G. D.V. – fiul lui Grigore şi Silvia, născut la data de 03.04.1976 în Caila, jud. B-N, cetăţean român, studii 8 clase, agricultor, cu domiciliul în com. Şintereag, sat Caila, nr. 40, jud. Bistriţa-Năsăud, fără antecedente penale, CNP – pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are în sânge o îmbibaţie alcoolică peste limita legală, prev. de art. 87 alin. 1 din OUG 195/2002 republicată şi modificată prin L. 49/2006, cu aplic. art. 320/1 C.pr.pen. la pedeapsa de: - 10 luni închisoare. În baza art. 81 C.penal dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei, iar în baza art. 82 C.penal stabileşte un termen de încercare de 2 ani şi 10 luni. Pune în vedere inculpatului prevederile art. 83 alin. 1 C.penal. În baza art. 71 C.pen. interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi b C.penal, iar în temeiul art. 71 alin. 5 C.penal suspendă executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale. În baza art. 191 alin. 1 C.pr.pen. obligă inculpatul la plata către stat a sumei de 300 lei cu titlu cheltuieli judiciare, din care 200 lei onorar avocat din oficiu pentru av. Cornea Ciprian. Cu drept de recurs în 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 26.03.2012. Preşedinte,
amână pronunţarea hotărârii judecătoreşti pentru data de 26 martie 2012