S* P****** S****** A******
ReclamantS* O****** S* R* V*****
PârâtRespinge cererea. Cu recurs în 5 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 12.10.2012.
Încuviinţează pârâtei SC OLTCHIM SA Rm. Vâlcea cererea prin care solicită un nou termen pentru a-i da posibilitatea să-şi angajeze asistenţă juridică în cauză şi cererea prin care solicită comunicarea unui exemplar al cererii de chemare în judecată, în vederea formulării întâmpinării. Pune în vedere reprezentantului reclamantei să depună la dosar, până la sfârşitul şedinţei de judecată, o copie a cererii de chemare în judecată, pentru a fi comunicată pârâtei. Se reia procedura de citare cu pârâta, cu copia cererii de chemare în judecată, la adresa indicată în acţiune şi în raport de obiectul cauzei deduse judecăţii şi se citează pârâta şi prin fax. Amână judecarea cauzei la data de 12.10.2012, pentru când reclamanta are termen în cunoştinţă, potrivit dispoziţiilor art.153 alin.1 teza a II-a Cod proc.civilă, modificat prin Legea 202/2010. Cu drept de recurs, odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 28 Septembrie 2012.